FOTO/VIDEO Afacere cu capre la Mihăești! În doare șase ani Mirela și Iulian Statie au reușit să ajungă de la o capră și un ied, la un efectiv de 400 de capete

De la un ied și o capră a pornit o afacere a unei familii care locuiește în comuna vâlceană Mihăești. Gospodarii au ajuns acum la o fermă cu 400 de capete care le ocupă tot timpul. Oamenii nu se plâng, însă, și vor continua să muncească zi de zi.

În anul 2012, Mirela și Iulian Statie s-au gândit să cumpere o capră și un ied pentru ca fetița lor să bea lapte naturală. În doar șase ani au reușit să ajungă la un efectiv de 400 de capete și să își dezvolte o afacere de familie profitabilă. Nu le este ușor, însă, muncesc cât e ziua de lungă. Doar mulsul caprelor durează mai bine de trei ore zilnic.


“E nevoie de multă voință și mult sacrificiu. Ne ia două ore dimineață și o oră seara mulsul. Avem și ceva mecanizat, dar deocamdată nu putem folosi utilajele. Depinde de capră în cee ce privește laptele dat. Noi avem rasă românească de capre. Una peste alta e frumoasă munca pe care o facem, dacă nu ne plăcea nu ne mai apucam”, spune Mirela Statie.


Deși nu își mai amintesc când au fost ultima dată într-un concediu, oamenii nu se plâng și spun că vor continua să își dezvolte afacerea. Ea rămâne doar una de familie pentru că în zonă nu s-au găsit oameni care să-și dorească să muncească la o fermă de capre.


“Sunt foarte greu de stăpânit și de manevrat caprele, mai ales când sunt multe. Am încercat să angajăm și oameni, dar nu stau. Am avut cred că zece ciobani, nu stau, pleacă atunci când dau de primii bani. Li se pare greu. A rămas o afacere de familie, ne-am sacrificat noi, ai casei. Nu ai ziua ta, ziua ei, Crăciun, Paște. Caprele nu știu de aceste zile, fiecare zi e identică. Nu e cine știe ce profit, dar ce să facem, să plecăm și noi în străinătate? Nu ne-a venit niciodată să renunțăm, acum când am investit atât, nu mai dăm înapoi, poate vin și vremuri mai bune”, ne-a spus Romică Statie.


“Afacerea a început cu o capră și un ieduț al ei. Am luat-o pentru fată, pentru lapte. Apoi ne-am gândit să ajungem la 40-50 că tot timpul ală îl pierdeam. Încet, încet am ajuns la acest efectiv. Este o afacere nici rea, nici foarte bună. Este o afacere medie. Este greu că nu găsim oameni care să ne ajute și pe care să-i plătim. Capra e capricioasă, tot timpul trebuie să mănânce acasă, chiar dacă o mai duci pe pășune. Desfacere avem, nu ne plângem, așa am și mărit efectivul, când am văzut că avem clienți. Vindem brânza direct de acasă, lapte nu comercializăm. Nu am făcut până acum un calcul al investiției. Afacerea necesită foarte mult timp, în primul rând”, spune și Iulian Statie.


Proprietarii fermei de capre de la Mihăești comercializează carnea de capră și brânză. Produsele din lapte de capră au capacitatea de a preveni cancerul și reușește să trateze o mulțime de boli.

Gabi Cîrjaliu
Video Gabi Henning