FOTO În urma lucrărilor de reparaţii, Colegiului Naţional de Informatică ”Matei Basarab” s-a ales cu cinci noi săli de clasă şi un laborator

Miercuri, 13 decembrie, s-au finalizat lucrările realizate la Corpul ”C” al Colegiului Naţional de Informatică ”Matei Basarab”.


Au fost vizate spaţiile situate la parter şi la etajele 1, 2 şi 3, la holurile acestora precum şi la grupurile sanitare, iar intervenţiile multiple s-au referit la recompartimentări, la schimbarea parchetului, a lambriurilor, a tencuielilor mozaicate de pe pereţi, la montarea de corpuri de iluminat, la schimbarea instalaţiilor şi a obiectelor sanitare etc.


Cu această ocazie, primarul Mircia Gutău, care a fost însoţit la momentul inaugurării lucrărilor de viceprimarii Carmen Preda şi Eusebiu Veţeleanu, a subliniat prin formula ”primeşte ceea ce oferă” faptul că o unitate şcolară de elită precum CNI ”Matei Basarab” merită cu prisosinţă toate eforturile administraţiei locale. Totodată, directoarea şcolii, prof. Daniela Calotă, a mulţumit administraţiei locale pentru investiţiile realizate aici şi în special primarului Gutău pentru receptivitate, afirmând că spaţiile nou create în urma lucrărilor – respectiv 5 săli de clasă şi un laborator, pentru care sunt deja alocate, în bugetul local, fondurile necesare dotării lor – erau extreme de necesare unei bune desfăşurări a procesului educativ.