FOTO Un șofer băut a intrat cu mașina într-o gospodărie și apoi a fugit de la locul accidentului

În noaptea de 16 spre 17 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Sutești au fost sesizați de un bărbat despre faptul că, la locuința sa din satul Pesceana, o mașină ar fi pătruns prin gardul locuinței sale, distrugând o porțiune din acesta, o anexă gospodărească și rupând mai mulți copaci.

Polițiștii ajunși la fața locului au stabilit că cele sesizate se confirmă, fiind descoperit autoturismul, însă la fața locului nu a fost identificat conducătorul acestuia.
În urma verificărilor efectuate pe raza comunei au fost identificați doi bărbați din municipiul Râmnicu Vâlcea, unul dintre ei, în vârstă de 32 de ani, a recunoscut că acesta a condus autoturismul în cauză.

În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o alcoolemiei de 0,89 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la o unitate spitalicească în vederea recoltării a două probe biologice de sânge, însă acesta a refuzat recoltarea. Pe numele bărbatului a fost întocmit un dosar penal pentru refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice și distrugere.