FOTO Tânăr depistat de polițiști la volan fără permis și cu document fals, pe DN 7
Inspectoratul de Poliție Județean Vâlcea informează că, în seara zilei de 10 iunie 2026, în jurul orei 19:30, polițiștii au fost sesizați cu privire la plecarea voluntară a unei minore de 17 ani din comuna Vlădești.
Autoturismul în care aceasta s-ar fi aflat a fost dat în atenția tuturor structurilor de poliție și a fost depistat rapid de polițiștii Serviciului Rutier Vâlcea, pe Drumul Național 7, în localitatea Brezoi.
În urma verificărilor, la volan a fost identificat un tânăr de 20 de ani, din municipiul Sibiu. Autoritățile au stabilit că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
De asemenea, pentru a induce în eroare organele de poliție, tânărul ar fi prezentat o dovadă înlocuitoare falsă privind dreptul de a conduce.
Acesta a fost testat cu aparatele din dotare, rezultatele fiind negative la alcool și substanțe psihoactive. Ulterior, a fost condus la sediul IPJ Vâlcea pentru continuarea procedurilor legale.
În cauză au fost deschise cercetări pentru conducerea unui vehicul fără permis, fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals, sub supravegherea unității de parchet competente.
Minora a declarat că nu a fost victima vreunei infracțiuni, fiind preluată în siguranță și încredințată familiei.
