FOTO Tabăra de pictură “La Râmnic” a ajuns la cea de-a șasea ediție
Timp de zece zile, Memorialul „Nicolae Bălcescu”, în parteneriat cu Asociaţia „PLOPART”, a organizat a VI-a ediţie a taberei de pictură intitulată ”la RÂMNIC”. Vernisajul a avut loc la Biblioteca ”Antim Ivireanu” din Râmnicu Vâlcea.
În acest an au participat la tabără zece artişti plastici, profesori la Academia de Arte din Chişinău şi alte instituţii de profil din Republica Moldova, printre care Diana Caisan, Ion Jabinschi şi Sergiu PLOP. Evenimentul face parte din programul manifestărilor culturale dedicate sărbătorii „Imnului Naţional” și își propune să consolideze puntea de legătură cu provinciile româneşti din afara graniţelor.
”Cu prilejul Zilelor Imnului, la Râmnicu Vâlcea sunt multe expoziții. Printre ele și expoziția profesorilor de desen, pictură și arhitectură care vin de zece ani la noi. Este o ediţie desfășurată la Nicolae Bălcescu, într-un peisaj mirific. Școala din Moldova, romantică și cu bun simț, a dovedit și acum că este una deosebită. Acești pictori minunați, în nota specifică a fiecăruia, ne-a impresionat și de această dată. Noi le mulțumim că au venit și ne-au făcut o nouă bucurie, îi așteptăm și anul viitor”, ne-a declarat unul dintre cei mai cunoscuţi pictori din Vâlcea, Tina Popa.
”Încep să se înmulțească taberele de la Vâlcea. Este al patrulea astfel de eveniment. Această tabără este deja intrată în tradiție. Este vorba de artiști din Republica Moldova care vin aici și sunt familiarizați cu locurile, cu monumentele de arhitectură. Evenimentul la care participăm este unul deosebit pentru că reunește lucrările taberei de creație. Este o expoziție de final. Artiștii din Republica Moldova sunt atenţi observatori ai peisajului natural excepțional din zonă. Îi apreciem pentru acest lucru și le apreciem efortul. Se cuvine să îi felicităm pe organizatori”, completează Gheorghe Dican, vicepreședinte UAP România.
Tabăra a fost deschisă pentru toţi cei interesaţi de artă care au avut posibilitatea să picteze alături de artişti şi să-şi îmbunătăţească cunoştiinţele practice.
Gabi Cîrjaliu