FOTO SVSU Călimăneşti şi SPSU SC Oltchim SA – pe locul I la „Concursurile profesionale ale serviciilor voluntare şi serviciilor private pentru situaţii de urgenţă”

În data de 06.06.2018, începând cu ora 09.00, pe Stadionul Clubului Sportiv Școlar din Râmnicu Vâlcea, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „General Magheru” al Judeţului Vâlcea a organizat şi desfăşurat „Concursurile profesionale ale serviciilor voluntare şi serviciilor private pentru situaţii de urgenţă” – etapa judeţeană.


Echipaje înscrise în concursuri au susţinut trei probe : Ştafeta 4X100 m”, „Pista cu obstacole pe 100 m” şi „Dispozitivul de intervenţie”.


În urma desfăşurării concursurilor, câştigătoarele locului I au fost desemnate SVSU Călimăneşti şi SPSU SC Oltchim SA. Echipajele de pe podium au fost premiate cu diplome și cupe, iar câştigătorii, atât de la serviciile voluntare, cât şi de la cele private, vor participa la faza interjudeţeană. (Comunicat şi Foto ISU Vâlcea)