FOTO Șoferiță din Drăgășani, implicată într-un accident pe DEx 12. Un pasager de 85 de ani a ajuns la spital
O șoferiță în vârstă de 55 de ani, din municipiul Drăgășani, județul Vâlcea, a fost implicată într-un accident rutier produs pe DEx 12, pe sensul de mers Craiova – Autostrada A1.
Potrivit polițiștilor Serviciului Rutier Argeș, femeia oprise autoturismul pe marginea părții carosabile din cauza unei defecțiuni tehnice. În acel moment, mașina a fost acroșată de un autoturism condus de un bărbat de 40 de ani, din comuna Săbăreni, județul Giurgiu.
Din cercetările preliminare, polițiștii verifică inclusiv ipoteza potrivit căreia accidentul s-ar fi produs pe fondul unor preocupări ale șoferului în timpul conducerii.
Conducătoarea auto din Drăgășani purta vestă reflectorizantă, însă autoturismul oprit nu era presemnalizat cu triunghi reflectorizant.
În urma impactului, un bărbat de 85 de ani, din comuna Cungrea, județul Olt, pasager în autoturismul oprit, a fost rănit. Acesta a fost preluat de un echipaj medical și transportat la spital pentru investigații și îngrijiri.
Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Polițiștii continuă cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, urmând să stabilească toate împrejurările în care s-a produs accidentul și să dispună măsurile legale.

