FOTO: Simpozion Național de Sport la Biblioteca “Antim Ivireanul” Vâlcea

Biblioteca Județeană “Antim Ivireanul” a fost gazda celei de-a XV-a ediție a Simpozionului Național “Sport pentru toți, sănătate pentru toți”.


Simpozionul, devenit unul de tradiție, s-a bucurat de o participare record.
Frumos și emoționant a fost momentul de debut al simpozionului, când elevii Liceului de Artă “Victor Giuleanu” Râmnicu Vâlcea au cântat Imnul Național, dar și pe cel al Uniunii Europene ca și momentele de mini-recital de la pian și nai oferite de aceștia.


“Vă mulțumesc pentru că sunteți alături de noi la acest eveniment organizat de Inspectoratul Școlar Vâlcea și Casa Corpului Didactic Vâlcea. Trebuie să vă mărturisesc că nu am mai avut de multă vreme o astfel de audiență. Știu că emoțiile nu sunt pentru profesioniști, așa se spune. Eu am emoții, însă. Încerc să le stăpânesc, însă și să ne desfășurăm activitățile în cele mai bune condiții”, le-a spus celor prezenți Andra Bică, Inspector Școlar General.
“Vreau să vă felicit pentru modul în care organizați astfel de activități. Într-o lume în care spațiul virtual câștigă din ce în ce mai mult teren, dumneavoastră aveți misiunea de a îndruma pe copii spre sport. Misiunea o să fie încununată de succes atunci când mulți tineri o să obțină rezultate”, a completat prefectul Județului Vâlcea, Florian Marin.


După deschiderea oficială a simpozionului au avut loc mai multe expuneri, iar cei prezenți au avut ocazia să le pună întrebări invitaților.