FOTO Se acţionează cu utilaje pentru deszăpezire pe drumurile comunale şi săteşti din Vaideeni
Reprezentanţii administraţiei locale din Vaideeni se află de două zile la datorie pe drumurile comunale şi săteşti. Dacă în urmă cu două nopţi utilajele pentru deszăpezire au lucrat toată noaptea, şi în această dimineaţă s-au aflat încă de la ora 4.00 la datorie. În frumoasa comună de sub munte a nins neîncetat, stratul de zăpadă fiind destul de mare.
Atât primarul comunei Vaideeni, Daniel Achim Băluţă, cât şi viceprimarul Vasile Ichim, s-au aflat pe drumurile din Vaideeni, pentru a coordona oamenii şi pentru a-i ajuta. “De azi-dimineaţă de la ora 4.00 acţionăm cu utilajele pe toate drumurile comunale şi săteşti din satele Vaideeni, Izvoru Rece, Popi, Cerna şi Mariţa. Utilajele se vor alimenta din nou şi, în eventualitatea în care stratul de zăpadă se va aşterne din nou, vor acţiona din nou”, ne spune viceprimarul comunei Vaideeni, Vasile Ichim, care le recomandă localnicilor şi celor care tranzitează comuna să aibă autoturismele echipate corespunzător sezonului de iarnă.
Pe marginea drumurilor, peste tot în comună, se află grămezi de material antiderapant pe care localnicii îl pot folosi. Şi în zona de munte ninge abundent. (L.L.)