FOTO Schitul Flămânda din Galicea – locul unde își doarme somnul de veci cronicarul lui Mihai Viteazul

La Galicea, între zidurile unui vechi lăcaș de cult, istoria lui Teodosie Rudeanu continuă să vorbească despre una dintre cele mai importante perioade ale Țării Românești.

Într-un loc liniștit din comuna Galicea, pe partea stângă a râului Topolog, se află unul dintre monumentele istorice mai puțin cunoscute ale Vâlcii: fostul Schit Flămânda, cu hramul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”. Dincolo de zidurile sale se păstrează însă o pagină importantă din istoria Țării Românești. Aici își doarme somnul de veci Teodosie Rudeanu, mare logofăt al lui Mihai Viteazul, cronicar, diplomat, militar și ctitor de lăcașuri sfinte.

Numele lui este astăzi mai puțin cunoscut publicului larg, deși rolul său în timpul domniei lui Mihai Viteazul a fost unul deosebit. Bogdan Petriceicu Hasdeu îl caracteriza drept „cel mai profund om de sfat al domnitorului”, o apreciere care spune multe despre influența pe care Rudeanu a avut-o la curtea domnească.

Teodosie Rudeanu s-a născut în satul Ruda, comuna Budești, fiind primul dintre cei nouă copii ai logofătului Gheorghe. Familia sa își avea rădăcinile în zona Gorjului, iar destinul lui Teodosie avea să fie strâns legat de una dintre cele mai importante figuri ale Evului Mediu românesc: Mihai Viteazul.

În 1595, Rudeanu a făcut parte din solia boierilor munteni condusă de mitropolitul țării, care a încheiat la Alba-Iulia tratatul cu Sigismund Bathory. Ulterior, l-a însoțit pe Mihai Viteazul în campania din Transilvania și a făcut parte din Divanul de la Alba-Iulia.

În august 1600, a fost trimis sol la împăratul Rudolf al II-lea, la Praga. În timpul campaniei împotriva lui Ieremia Movilă, Teodosie Rudeanu a deținut pentru o perioadă funcția de guvernator al Transilvaniei. După înfrângerea lui Mihai Viteazul, a trecut de partea Movileștilor și a fost numit mare logofăt.
A murit la 28 mai 1621 și a fost înmormântat în ctitoria sa de la Flămânda.

Cronicarul care a consemnat faptele lui Mihai Viteazul

Dincolo de activitatea diplomatică și militară, Teodosie Rudeanu a rămas în istorie prin cronica oficială întocmită la curtea domnească din Târgoviște. Documentul a devenit una dintre sursele importante pentru cunoașterea faptelor lui Mihai Viteazul.
Prof. dr. Florin Epure, director executiv la Direcția Județeană pentru Cultură Vâlcea, explică importanța acestui document:
„Teodosie Rudeanu rămâne în istoriografia muntenească prin cronica oficială scrisă la curtea domnească din Târgoviște, până în anul 1597. Rolul său în istoria neamului a fost foarte important, fiind singurul istoriograf care a scris cu exactitate despre Mihai Viteazul și faptele sale mărețe, lăsând posterității informații însemnate, neconsemnate de alte izvoare istorice”.

Cronica nu s-a păstrat însă ca manuscris independent. În anul 1597, diplomatul silezian Baltazar Walther a preluat materialul și l-a încorporat în lucrarea sa, redactată în latină, despre faptele lui Mihai Viteazul.

Potrivit prof. dr. Florin Epure, cronica pare să fi fost o consemnare făcută în paralel cu desfășurarea evenimentelor, cu accent asupra luptelor și rezultatelor acestora. Ulterior, ea a fost continuată de Petru Grigorovici Armeanul.

„Cronica sa rămâne cel mai important izvor istoriografic al Țării Românești pentru această perioadă de glorie”, subliniază prof. dr. Florin Epure.

O ctitorie ridicată în vremea lui Mihai Viteazul

Schitul Flămânda a fost ctitorit de Teodosie Rudeanu între anii 1596 și 1597, chiar în timpul domniei lui Mihai Viteazul. Astăzi, monumentul se numără printre mărturiile istorice importante ale județului Vâlcea.
„Unul dintre cele mai vechi monumente istorice din județul Vâlcea, fostul Schit cu hramul «Sfinții Apostoli Petru și Pavel», din satul Valea Râului, comuna Galicea, localitate aflată pe partea stângă a râului Topolog, este ctitoria marelui logofăt Teodosie Rudeanu, între anii 1596-1597, în timpul domniei lui Mihai Viteazul”, spune prof. dr. Florin Epure.

În 1699, schitul și averile sale au fost închinate ca metoh al Episcopiei Râmnicului. A funcționat ca schit de călugări până în anul 1864, când, în urma secularizării, moșia a fost atribuită țăranilor clăcași.

O imagine asupra vieții de aici ne este oferită de catagrafia din 1824, care descria biserica, chiliile, clopotnița și bunurile schitului. Documentul amintește despre biserica învelită cu șindrilă de gorun, despre odăi, clopotniță, cărțile bisericești și moșiile care aparțineau lăcașului.

Mormântul marelui logofăt, în pronaos

Cea mai importantă mărturie legată de Teodosie Rudeanu se află chiar în biserică.
În pronaos, în partea dreaptă, se găsește mormântul marelui logofăt. Piatra tombală are o inscripție deteriorată, care astăzi nu mai poate fi citită în întregime. Textul a fost însă descifrat, în urmă cu mai mulți ani, de regretatul cercetător Constantin Bălan.

Inscripția menționează numele lui Teodosie Rudeanu și data morții sale: 28 mai 1621.
În partea stângă a pronaosului se află și mormântul soției sale, Stanca, fiica unui ban din Cocorăști.
Astfel, biserica de la Flămânda nu este doar un vechi monument de cult. Este și necropola unei familii boierești care a traversat una dintre cele mai frământate perioade din istoria Țării Românești.

Un monument care merită redescoperit

Astăzi, Schitul Flămânda rămâne unul dintre acele locuri din Vâlcea în care istoria nu este doar povestită, ci păstrată între ziduri, în piatra mormintelor și în memoria documentelor vechi.
Teodosie Rudeanu a fost omul care a stat alături de Mihai Viteazul în momente decisive, a purtat solii diplomatice, a participat la campanii militare și a consemnat, prin cronica sa, evenimentele unei epoci care avea să rămână în memoria românilor.

„Fostul schit Flămânda de la Galicea se numără printre valorile de patrimoniu ale românilor și este panteonul unde se odihnește, întru veșnicie, un dregător care a făcut istorie, cu arma și diplomația sa și cu pana lui a scris istorie”, conchide prof. dr. Florin Epure, director executiv la Direcția Județeană pentru Cultură Vâlcea.

Poate că tocmai aceste locuri, aflate departe de agitația marilor orașe și de traseele turistice consacrate, merită redescoperite. Pentru că în spatele unei biserici vechi dintr-un sat vâlcean se poate ascunde povestea unui om care a fost martor și participant la una dintre cele mai importante pagini ale istoriei românilor.

Letiția Lazăr