FOTO: S-au semnat contractele de subvenție pentru acordarea granturilor celor 12 anteprenori care au participat la cursurile gratuite de antreprenoriat, în cadrul proiectului european derulat de Primăria Bujoreni

Proiectul european în valoare de 1 milion de euro, intitulat “Reducerea numărului de persoane aflate în risc de sărăcie sau excluziune socială din comunitățile marginalizate din zona rurală în comuna Bujoreni”, depus de UAT Bujoreni în cadrul apelului de proiecte nr. POCU/827/5/2/, a ajuns la o nouă etapă. Este vorba despre semnarea contractelor de subvenție pentru acordarea granturilor celor 12 anteprenori care au participat la cursurile gratuite de antreprenoriat și ale căror planuri de afaceri au fost selectate pentru a primi finanțare nerambursabilă.

Astăzi, 21 octombrie 2022, la sediul Primăriei Bujoreni au fost semnate primele 9 contracte, iar zilele viitoare urmează restul.

“Este o oportunitate extraordinară pentru tinerii din comuna noastră care vor să-și pună o afacere pe picioare. Trăim vremuri grele, iar orice job creat este binevenit. Mă bucur că acești tineri vor crea locuri de muncă și vor aduce venituri în comuna noastră. Eforturile noastre de a ajuta persoanele aflate în risc de sărăcie sau excluziune socială din comuna Bujoreni au dat roade, în sfârşit. După multă muncă din partea echipei de proiecte din cadrul Primăriei Bujoreni, iată că vin și satisfacțiile. Le mulțumesc tuturor pe această cale” – Gheorghe GÎNGU, primarul comunei Bujoreni.

Prin proiectul intitulat “Reducerea numărului de persoane aflate în risc de sărăcie sau excluziune socială din comunităţile marginalizate din zona rurală în comuna Bujoreni”, se urmărește ca persoanele aflate în dificultate să primească sprijin din multe puncte de vedere, iar nivelul lor de trai să crească simțitor. Iată care sunt principalele obiectivele specifice ale proiectului:
• Dezvoltarea de servicii sociale și socio-medicale în cadrul comunității marginalizate din Bujoreni;
• Reducerea fenomenului de abandon școlar pentru 40 de elevi din comunitatea marginalizată prin programe tip “școala după scoală”;
• Participarea la programe de ucenicie pentru 14 persoane din comunitatea marginalizată;
• Informarea, consilierea, orientarea și medierea pe piața muncii a 216 membri ai grupului
țintă;
• 180 membri ai grupului ținta formați profesional prin participarea la cursuri de calificare;
• 56 de membri ai grupului țintă vor avea un loc de muncă în urma participării la
intervențiile integrate din cadrul proiectului;
• Sprijinirea a 12 membri ai grupului țintă în vederea înființării unei noi afaceri și crearea
a cel puțin 12 locuri de muncă în noile entități economice;
• 2 Workshop-uri și Campanii de informare și conştientizare care au ca scop implicarea comunității în problemele sociale locale.