FOTO: Rotary Club Râmnicu Vâlcea a distribuit 450 de ghiozdane cu rechizite unor copii care aveau nevoie de sprijin

Rotary Club Râmnicu Vâlcea, împreună cu voluntarii Clubului Interact și ai Clubului Rotaract Vâlcea, au organizat pentru a doua oară în ultimii ani campania “Ghiozdanul de școală”.

Acțiunea are ca țintă preîntâmpinarea abandonului școlar și sprijinirea copiilor cu resurse materiale reduse, în efortul lor de a participa la cursurile școlilor pe care le frecventează.
În prima etapă, voluntarii au colectat donații de rechizite școlare (caiete, pixuri, creioane, radiere, penare, blocuri de desen etc.) și fonduri necesare achiziționării celor 450 de ghiozdane pregătite ca daruri pentru un bun început de an școlar. Totul a devenit posibil pe măsura donațiilor primite de la trecători la punctele de colectare din oraș și de la sponsorii: KLG Trucking, Boromir, Dan Beniamin (Sanovita) și Gigi Botoran (Turbonef), Proartacon, Brain Serv și medicii Ioanițescu Răzvan, Dana Bălan, Lilea Bogdan, Bănica Luminița, Berbescu Carmen, Bărăscu Silvana, Irina Enache, Gina Nimigeanu, Cezara Teodorescu. Marți,17 septembrie, în parteneriat cu actorii Teatrului Ariel din Râmnicu Vâlcea, rotarienii, rotaractienii și interactienii, au mers să facă aceste cadouri elevilor din comunele Șușani, Bujoreni, Muereasca și din Jiblea Nouă și Jiblea Veche (Călimănești). Urmează elevii școlii Costea Marinoiu și ai fundației Inimă pentru Inimă din Ocnele Mari. De peste 23 de ani, Rotary Club Râmnicu Vâlcea dedică școlii vâlcene o parte dintre resursele atrase, susținând pe cei mai merituoși dintre elevi cu premii și burse școlare sau pe cei expuși pericolului de abandon școlar cu activități de tipul celei ce se derulează acum.