FOTO Râmnicu Vâlcea salvează vieți: prima rețea publică de defibrilatoare, inaugurată în oraș
De Ziua Mondială a Inimii, Râmnicu Vâlcea a făcut un pas important pentru siguranța comunității. Rotary Club Râmnic, împreună cu partenerii proiectului și în colaborare cu Primăria Râmnicu Vâlcea, a inaugurat prima etapă a proiectului „Râmnicu Vâlcea salvează vieți”, prin care au fost amplasate primele trei defibrilatoare automate externe (AED) în spații publice din municipiu.
Echipamentele sunt dotate cu comandă vocală, sunt concepute pentru a fi ușor de utilizat și pot deveni esențiale în primele minute ale unei urgențe cardiace, până la sosirea echipajelor medicale.
Cele trei defibrilatoare sunt amplasate în puncte intens circulate:
- Piața Nord – pe peretele de la intrarea în Direcția Taxe și Impozite.
- Piața Centrală – la accesul dinspre Hală.
- Hermes – pe stâlpul de la accesul din zona farmaciei Băjan.
Proiectul „Râmnicu Vâlcea salvează vieți” urmărește crearea unei rețele publice de defibrilatoare în municipiu, dar și educarea comunității pentru utilizarea corectă a acestora.
„Un defibrilator poate face diferența în acele minute în care fiecare secundă contează. Ne dorim ca această rețea să crească și, în același timp, cât mai mulți oameni să știe ce trebuie să facă într-o situație de urgență”, a declarat Cristian Toma, inițiatorul proiectului.
„Râmnicu Vâlcea salvează vieți” nu este doar numele unui proiect, ci un demers prin care orașul începe să construiască o infrastructură de intervenție rapidă, accesibilă comunității, acolo unde poate fi nevoie de ea cel mai mult.

