FOTO Protest spontan la Spitalul Județean Vâlcea
Protest spontan la Spitalul Județean de Urgență Vâlcea, în această dimineață. Zeci de biologi, chimiști, kinetoterapeuți, îngrijitori și muncitori, au întrerupt activitatea pentru două ore astăzi, nemultumiți de grila de salarizare.
“Este o prostie ce face Olguța Vasilescu”
Angajații Spitalului Județean de Urgență Vâlcea care au decis să protesteze consideră că noua lege a salarizării este discriminatorie și amenință cu greva generală.
“Suntem nemulțumiți de faptul că o mare parte din personal a fost exclus de la majorarea salariilor. Este o discriminare pentru că noi facem echipă cu medicii și asistenții, care beneficiază de această majorare. Noi avem promisiuni că vom primi majorări până în 2022. Nu suntem de acord! Nu protestăm azi toți, peste 500 de oameni pentru că nu puteam paraliza activitatea. O persoană cu studii superioare care lucrează la TESA acum câștigă 2500-2700, iar un muncitor are salariul de bază 1900. Primesc în plus pentru ture, cei care fac ture. Personalul auxiliar au 2000 de lei. Diferența este foarte mare, un economist ia cât un infirmier”, a declarat Elena Ploscaru, președinte Sindicatul Solidaritatea Sanitară.
“Greva este la nivel național, este o prostie ce face Olguța Vasilescu. Cei cu salariile mari nu au ce face în spital fără cei cu salariile mici. S-au speriat că ne pleacă asistentele și doctorii și au crezut că infirmierele și proştii nu pleacă din spital”, completează Ionel Vincea, vicepreședinte Cartel Alfa, filiala Vâlcea.
Protestul vine la doar câteva zile după ce medicii și asistenții medicali au primit salarii mai mari cu 20 %. Majorarea nu se aplică însă și personalului care, în cele mai multe cazuri, prestează activitate în aceleași cabinete cu medicii și asistentele. Nemulțumiți de salarii sunt și angajații TESA din Spitalul Județean Vâlcea, dar și muncitorii care primesc salariul minim pe economie. Peste 500 de angajați ai Spitalului Județean de Urgență din Râmnciu Vâlcea sunt nemulțumiti de noua lege a salarizării.