FOTO: Program pilot, “O masă caldă pentru fiecare elev”, la Budești

Școlarii și preșcolarii din comuna Budești vor avea parte de o masă caldă zilnic (luni-vineri), conducerea unității administrativ-teritorial demarând deja procedura de licitație publică. Sistemul folosit o să fie cel de catering, iar masa zilnică o să fie una consistentă. Astfel, cei mici vor avea parte de produse de panificație, produse din carne, brânzeturi, salate de legume, dar și fructe. De acest program vor beneficia grădinițele din Linia, Barza, Bârsești, Bercioiu și Budești, precum și școlile din Barza, Budești și Bârsești.
“Un număr de 334 elevi arondați unităților de învățământ de pe raza comunei Budești, beneficiază de programul pilot, “O masă caldă pentru fiecare elev”.
Prin acest program, copiii servesc o masă caldă constând în felul unu, felul doi și desert și sper, prin derularea acestui program, să atragem cât mai mulți copii în unitățile noastre de învățământ.
Sper ca părinții să fie mulțumiți de acest program, iar prin acest pas pe care-l facem, vrem să fim cât mai aproape de școală și copii.
Este un program bine-venit la nivelul unităților școlare, îmi doresc să se deruleze și anul viitor și mai sper ca de acest program să beneficieze cât mai multe unități administrativ teritoriale.
Sunt mulțumit și bucuros pentru demararea acestui proiect și îmi doresc, pe viitor, să continuăm acest program benefic pentru copii”, a precizat primarul Vlădulescu Ion. (G.C.)