FOTO: Primarul Mircia Gutău a semnat contractul de finanțare pentru un al doilea proiect în cadrul PNI „Anghel Saligny”: lucrările la extinderea rețelei de gaze în municipiu vor demara în cel mai scurt timp
Prezent miercuri, 30 august, la București la sediul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, primarul Mircia Gutău a semnat alături de ministrul Adrian-Ioan Veștea contractul de finanțare pentru proiectul „Extinderea rețelei de gaze naturale în Municipiul Râmnicu Vâlcea” în valoare totală de 27.905.056,35 lei, din care 27.110.119,54 lei sunt asigurați nerambursabil prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”. În cadrul proiectului se va extinde rețeaua de alimentare cu gaze naturale pe 53 de străzi din cartierele Copăcelu, Căzănești, Râureni, Stolniceni, Troianu, Goranu, Dealul Malului, Știrbei Vodă – Aranghel, Buda – Poenari și Ostroveni Sud, totalizând peste 35 de kilometri și în beneficiul a aproape 1000 de gospodării. Întrucât contractul de proiectare și execuție a fost semnat încă din luna ianuarie a acestui an, iar proiectul tehnic și faza de obținere a avizelor sunt la final, lucrările vor demara în cel mai scurt timp, simultan, pe „pachete” de străzi din mai multe zone, termenul de finalizare fiind de 18 luni.
Este cel de-al doilea proiect cu finanțarea aprobată prin PNI „Anghel Saligny”, după cel al sensului giratoriu de la intersecția Calea lui Traian cu strada Posada (aflat în execuție la acest moment); printre alte proiecte depuse de Primăria Râmnicului în cadrul aceluiași program și aflate în stadiu avansat de analiză la MDLPA se numără sensul giratoriu de la intersecția străzii Copăcelu cu drumul spre Ocnele Mari sau amenajarea cu dale elastice a trecerii la nivel cu calea ferată de pe strada Drumul Gării.