FOTO: POLIŢIŞTII VÂLCENI ADUC MAGIA CRĂCIUNULUI ÎN SUFLETELE COPIILOR

În prag de sărbători, polițiști din cadrul in cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea au adus bucurie și zâmbete în sufletele celor mici, fiind ajutoarele lui Moș Crăciun.

Astfel, astăzi, 22 decembrie a.c., sania Moșului a fost autospeciala de poliție, care s-a îndreptat către 2 familii frumoase din localitățile Golești și Nicolae Bălcescu, din județul Vâlcea, unde cele șapte mici suflete i-au primit cu nerăbdare pe colegii noștri.

Cei mici, bucuroși și plini de emoție în suflete, i-au întâmpinat cu entuziasm și recunoștință, fiind de-a dreptul încântați de cadourile primite de la ajutoarele Moșului.

Cu brațele pline de dulciuri, rechizite școlare, hăinuțe și jucării primite din partea polițiștilor, cei mici au confirmat că această misiune a fost îndeplinită cu succes.

Polițiștii și-au încheiat misiunea, cu promisiunea că și la anul îi vor vizita pe cei mici.