FOTO Parlamentarii din Comisia de Muncă au remarcat frumuseţile Vâlcii

Membrii Comisiei de Muncă şi Protecţie Socială a Camerei Deputaţilor au vizitat judeţul nostru timp de trei zile, la invitaţia colegului lor deputatul vâlcean Eugen Neaţă. Acesta a dorit să-i aducă în judeţul nostru într-o vizită de lucru, dar şi de documentare asupra problemelor din acest teritoriu pe cei care au contribuit la promovarea iniţiativei sale privind reducerea vârstei de pensionare cu 2 ani pentru cei care au locuit în Râmnic şi în aria periurbană a oraşului cel puţin 30 de ani.


Parlamentarii au vizitat platforma Râureni, s-au întâlnit cu salariaţi de la Oltchim, CET Govora şi Uzinele Sodice, cu reprezentanţi ai sindicatelor, cu jurnalişti şi au ţinut o şedinţă de comisie în sala de şedinţe a Consilului Judeţan, joi, 6 iulie, şedinţă la care a fost prezent şi Marin Florian, prefectul judeţului, Valer Tudor, vicepreşedintele de Consiliu Judeţean, şi Carmen Preda, viceprimar al municipiului, (Costi Rădulescu, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, fiind obligat să se deplaseze la Bucureşti, iar primarul municipiului fiind plecat la o Adunare a Municipiilor şi Oraşelor).


Înaintea şedinţei efective de lucru, parlamentarii din Comisia de Muncă şi Protecţie Socială din Camera Deputaţilor au mers pe platforma Râureni, împreună cu preşedintele Consiliului Judeţean, Constantin Rădulescu.
„Legea care priveşte pensionarea populaţiei din Râmnic şi aria periurbană mai devreme decât termenul legal, susţinută de autorităţile judeţene, este un act reparatoriu pentru generaţia părinţilor noştri şi a noastră. Cu toţii am trăit şi am copilărit în mirosul de clor, al pulberilor şi noxelor emanate în aer de activele de pe platforma Râureni. PSD a venit, astfel, cu un gest mai mult decât social, este unul moral, care ţine de siguranţa vieţii, de a respecta pe cei care au lucrat o viaţă de om la Râmnic şi au trăit în această atmosferă poluantă”, a declarat Constantin Rădulescu care acum un an, în timp ce alt parlamentar a încercat să promoveze această lege împreună cu deputatul Adrian Solomon, preşedintele Comisiei, dar nu au reuşit deoarece PSD pierduse majoritatea din Parlament, iar Guvernul tehnocrat nu dorea promovarea unor legi cu impact bugetar.


Deputatul Adrian Solomon a lăudat parlamentarii social democraţi vâlceni care s-au zbătut permanent pentru a aduce iniţiative benefice, a reamintit de activitatea fostului senator Laurenţiu Coca, de cea a fostului deputat Constantin Rădulescu şi a precizat că deputatul Eugen Neaţă are meritul de a fi insistat şi de a fi convins şi Ministerul, Guvernul spre a fi de acord cu promovarea amendamentului deja devenit lege promulgată de preşedintele ţării.
Preşedintele CJ Vâlcea le-a oferit parlamentarilor din comisie o diplomă pentru că au susţinut această iniţiativă.
Vizitei delegaţiei Camerei Deputaţilor în judeţul Vâlcea a cuprins şi trasee istorice şi turistice, parlamentarii dorind să cunoască cât mai mult din judeţul nostru.
Adrian Solomon, deputat de Vaslui ,a declarat în final că impresia a fost una foarte bună şi că au realizat că Vâlcea este unul din cele mai frumoase locuri din ţara noastră după ce au vizitat mănăstirile domneşti – Cozia şi Hurezi, mănăstirea Turnu, apoi mănăstirea Hurezi care a dat lumii un stil arhiectonic şi care reprezintă momentul renascentist al culturii româneşti.
Tot la Horezu parlamentarii au văzut live un atelier de ceramică, olăritul fiind, de altfel, cel de-al doilea obiectiv UNESCO din Vâlcea. Alt aspect al patrimoniului din Vâlcea – conacele şi culele boiereşti, le-a fost arătat parlamentarilor din Comisia de Muncă, aceştia putând admira frumosul conac Tudor Maldăr, dar şi culele Greceanu şi Duca din Măldăreşti şi în final Muzeul Trovanţilor de la Costeşti şi obiective din municipiul Drăgăşani.
Vizita şi şedinţa comisiei parlamentare la Vâlcea poate deveni practică şi pentru celelalte comisii parlamentare şi poate oferi oportunitatea parlamentarilor de a cunoaşte direct pe teren diverse judeţe din ţară, problematica acestora, dar şi frumuseţea şi potenţialul de dezvoltare.

Traian GUMINSKI