FOTO: O zi plină pentru ajutoarele lui Moş Crăciun!

Miercuri, 19 decembrie, ajutoarele lui Moş Crăciun de la Primăria municipiului – primarul Mircia Gutău şi viceprimarii Carmen Preda şi Eusebiu Veţeleanu – au avut o zi plină.


După ce au oferit daruri elevilor de la Şcoala Gimnazială ”Take Ionescu” şi altor grupuri de copii şi tineri veniţi la colindat la sediul central al Municipalităţii, aceştia s-au bucurat de o primire deosebită din partea micuţilor de la Şcoala Gimnazială ”Anton Pann” din Ostroveni: sute de copii s-au adunat în sala de sport a şcolii pentru a-şi primi cadourile, oferind, în schimb, un program de colinde, dansuri şi scenete specifice.


Un alt moment emoţionant s-a petrecut la Centrul Rezidenţial pentru Persoane Vârstnice, unde edilul-şef a oferit daruri de Crăciun celor 66 de seniori asistaţi în cadrul acestei instituţii. Cu această ocazie, primarul Gutău a apreciat condiţiile oferite de Centru drept cele mai bune la nivel naţional şi a discutat cu o parte din beneficiari, care şi-au exprimat satisfacţia pentru felul în care sunt îngrijiţi de personalul Centrului.


Tot în aceste zile premergătoare sărbătorii Naşterii Domnului, o parte din hainele donate de râmniceni în cadrul proiectului ”Dăruieşte pentru un zâmbet!” au ajuns, prin intermediul parohiei satului Angheleşti din comuna Pietrari, la mai mulţi locuitori din această localitate, aducând bucurie şi căldură celor nevoiaşi.