FOTO O investiţie de succes în Păuşeşti Otăsău

Administraţia locală a comunei Păuşeşti Otăsău a reuşit să facă investiţii importante în infrastructură şi să dezvolte proiecte care vor atrage fonduri.


Însă cea mai importantă investiţie a acestei localităţi este în oameni. În viitori cetăţeni plătitori de taxe şi impozite. Primarul Cătălin Avan a schimbat percepţia Consiliului Local, dar şi a populaţiei din zonă acordând o însemnătate deosebită copiilor din localitate. A făcut ce a făcut şi le-a luat la toţi elevii, din bani publici, tablete pentru a învăţa mai uşor, biciclete pentru a face sport, săniuţe pentru a se distra iarna şi uniforme şcolare.


Rezultatele au început deja să apară. Dascălii din localitate şi elevii au pregătit o serbare comună de final de an şcolar.
O serbare specială, pentru elevi excepționali cu dascăli de mare valoare. Rezultatele obţinute de aceştia? Locul cinci pe județ în urma concursurilor județene și evaluărilor.


Poate nu toţi aceşti copii vor alege să se întoarcă adulţi în localitate. Dar indiferent unde vor munci în ţara noastră vor înţelege că este nevoie de a suţine tinerele generaţii şi vor cere ca o parte din taxele şi impozitele lor să meargă în această direcţie. (T.G.)