FOTO: Multă bucurie și voie bună la ”Zilele Comunei Galicea”
Primăria Galicea şi Consiliul Local al comunei au organizat impecabil a XXI-a ediţie a zilelor comunei Galicea, atracție nu numai pentru locuitorii comunei, dar şi pentru cei ai localităţilor vecine. Primarul Florin Alexandru Mărăcine și echipa pe care o coordonează au pregătit un program special, cu invitați de marcă. Printre artiștii care au urcat pe scena din localitate s-au numărat: Taraful George Pătrașcu; Actorii Maria Buză și Marius Rizea; Orchestra „Rapsodia Vâlceană”, dirijor Nicolae Caliu; Corul ”Vocea Topologului”, coordonator preot prof. Titu lon; Tineri interpreți galiceni: Teodora Sitoiu și Frații Dobrinescu; Elevii Școlii Gimnaziale Galicea și Trupa Anne Mary. De asemenea, cu acest prilej s-au lansat în aer mai multe lampioane pentru galicenii plecați în străinătate.
”A fost pur și simplu minunat! Atâția Oameni valoroși, frumoși, alături de noi! Mulțumim domnului Președinte al Consiliului Județean Vâlcea, Domnului Prefect, domnilor Secretari de Stat, domnilor Parlamentari, domnilor Subprefecți, doamnei vicepreședinte, colegilor Primari, artiștilor minunați, cât și tuturor celor care ați fost împreună cu noi într-o zi așa specială! În Galicea a biruit binele și frumosul! La mulți ani, Galicea! La mulți ani, galiceni, oriunde v-ați afla!”, spune primarul Alexandru Mărăcine.
”Cu vâlcenii din Galicea, de ziua lor! Florin Mărăcine, prietenul și colegul meu, primarul din Galicea, a pregătit foarte bine evenimentul dedicat Zilei localității. Am petrecut momente deosebite, alături de vâlceni și oameni dragi din Galicea”, a transmis și președintele CJ Vâlcea, Constantin Rădulescu.