FOTO Minoră de 14 ani, lovită pe trecerea de pietoni, în Râmnicu Vâlcea
O adolescentă de 14 ani a fost rănită, în această seară de narți, 1 septembrie 2026, în urma unui accident rutier produs pe bulevardul Dem Rădulescu din Râmnicu Vâlcea.
Potrivit IPJ Vâlcea, polițiștii Biroului Rutier au stabilit, în urma verificărilor preliminare, că un bărbat de 57 de ani, aflat la volanul unui autoturism, ar fi acroșat-o pe minoră în timp ce aceasta s-ar fi angajat regulamentar în traversarea străzii, pe trecerea pentru pietoni.
În urma impactului, adolescenta a fost rănită și transportată la spital pentru îngrijiri medicale.
Șoferul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.
„În cauză, polițiștii Biroului Rutier efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal întocmit pentru vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier”, a transmis IPJ Vâlcea.
Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

