FOTO Militarii vâlceni donează sânge pentru a salva vieți

Zeci de soldați, studenți ai Centrului Militar ”Panait Donici” din Râmnicu Vâlcea s-au prezentat luni, 6 noiembrie, la Centrul de Transfuzii pentru a-i ajuta pe bolnavii care au nevoie de transfuzii de sânge să supravieţuiască. Gestul cadrelor militare vine ca un răspuns la apelul autorităților vâlcene care în ultima vreme au primit mai multe sesizări privind deficitul mare de sânge şi produse de sânge în unitățile sanitare din județ.


“Le mulțumesc mult militarilor” – Cristinel Arinton

Cei care au dorit să doneze sânge spun că este de datoria lor să își ajute semenii aflați în dificultate. Ei speră să fie un exemplu şi pentru ceilalţi locuitori ai judeţului pentru că de sânge este nevoie în permanență. “Ne aflăm în apropierea Centrului de Transfuzii Sanguine din Râmnicu Vâlcea, împreună cu 40 de militari, studenți și cursanți aflați în pregătire la centrul nostru Am răspuns afirmativ, astfel, inițiativei pornite de președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu. Trebuie să contribuim și la nevoia celor bolnavi, la nevoia de sânge. Este un sprijin umanitar pentru cei care au nevoie. Le mulțumesc foarte mult celor care au răspuns afirmativ la cererea noastră, le mulțumesc militarilor. Apreciez gestul lor de solidaritate. Sper ca și vâlcenii să le urmeze exemplul și să vină în număr are să doneze. O parte dintre cei care au venit azi sunt donatori vechi, au carnete de donatori”, ne-a declarat Cristinel Arinton, Comandantul Centrului de Instruire pentru Geniu, EOD şi Apărare CBRN „Panait Donici” Râmnicu Vâlcea.


“Aceștia sunt tinerii frumoși ai României”- Constantin Rădulescu

Constantin Rădulescu, președintele Consiliului Județean Vâlcea se bucură de faptul că inițiativa sa se bucură de succesul așteptat și că centrul din Vâlcea va trece, cel puțin pentru moment, peste criza de sânge: „În momentul în care am aflat că este criză de sânge am făcut un apel către toți cetățenii și către toate instituțiile cu care noi colaborăm și demersurile necesare pentru a trece peste acest impas. Vreau să vă mulțumesc pentru gestul de omenie pe care azi l-ați făcut”.


“Și eu vreau să îmi exprim mulțumirile pentru inițiativa făcută de președintele Constantin Rădulescu. A fost un apel disperat făcut de noi pentru că scăzuse foarte mult numărul de donatori și am vrut să prevenim, să nu ajungem în situația de a nu putea livra sânge. Le mulțumesc și acestor tineri frumoși care au dat dovadă de un gest foarte frumos”, completeaza Narcisa Ionașcu, doctor, director Centrul de Transfuzii Sanguine Vâlcea.
Nu este pentru prima dată când militarii de la Panait Donici luptă în acest mod pentru bolnavii care necesită transfuzii de sânge. Până acum ei au mai donat voluntar sânge cu ocazia zilelor armelor sau în momentele când au dorit să sprijine camarazi aflaţi în dificultate. Acțiunea începută astăzi se va desfășura pe parcursul a mai multe zile, timp în care soldații donatori vor încerca să îi convingă și pe alții să facă un astfel de gest salvator de vieți până la urmă.

Gabi Cîrjaliu