FOTO Lupii juniori de la CS Vâlcea 1924 au încheiat anul cu șapte medalii la Campionatul Național de Kempo

Sportivii secției de kempo de la CS Vâlcea 1924 au încheiat anul competițional cu rezultate frumoase, după participarea la Campionatul Național, ultima competiție din acest an.

Tinerii luptători vâlceni au urcat de șapte ori pe podium, reușind să obțină două medalii de aur, trei de argint și două de bronz. Rezultatele confirmă munca depusă de sportivi și pregătirea pentru competițiile viitoare.

Unul dintre reprezentanții clubului s-a oprit în primul meci, însă fiecare confruntare reprezintă o experiență importantă pentru dezvoltarea sportivilor și pentru progresul lor în acest sport.

Următoarea țintă: competițiile europene
Performanțele obținute la nivel național le dau motive de optimism sportivilor și antrenorilor, iar pentru anul viitor, câțiva dintre juniorii clubului își propun să facă pasul spre competițiile europene.