FOTO Localitatea Mădulari, la ceas de aniversare! 516 ani de atestare documentară

Administrația comunei Mădulari a organizat sâmbătă, 5 august, “Ziua Comunei Mădulari” cu ocazia împlinirii a 516 de atestare documentară a localității.


Ideea de a muta această serbare, care avea loc de obicei toamna, în plină vară a aparținut primarului Daniel Dimulescu care a dorit că la manifestări să participe și mulți localnici care lucrează în țări străine și care în august se află în concedii și vin în localitatea în care s-au născut. A fost o idee excelentă, deși temperaturile caniculare au pus probleme artiștilor și celor care au participat la competițiile sportive.

Una peste alta lumea s-a bucurat de muzica bună, de vremea frumoasă și de faptul că actuala administrație tocmai a obținut finanțarea pentru alimentarea cu apă.

Constantin Rădulescu, președintele Consiliului Județean, l-a felicitat public pe edilul comunei pentru activitatea deosebită din primul an al primului său mandat de primar şi i-a oferit o diplomă de excelenţă. PSD a fost reprezentat la manifestări de mai mulți consilieri județeni, de senatorul Bogdan Matei și de deputații Daniela Oteșanu, Vasile Cocoș și Ovidiu Popa.

Muzica de calitate oferită spectatorilor de renumiți soliști de muzică populară și focul de artificii din finalul petrecerii au fost cele mai apreciate momente de către cei care au fost prezenți la manifestări. (T.G.)