FOTO Lecții de siguranță rutieră pentru 50 de copii, la Șerbănești-Pătești din comuna Sălătrucel. Polițiștii au vorbit și despre bullying

Polițiștii vâlceni au desfășurat, pe 14 octombrie 2026, o activitate informativ-preventivă la Biserica „Toți Sfinții” din Șerbănești-Pătești, unde au discutat cu cei mici despre regulile de circulație și comportamentul responsabil.

La întâlnire au participat 50 de copii, cu vârste cuprinse între 3 și 8 ani, cinci cadre didactice și zece adulți. Activitatea a fost organizată de polițiștii Serviciului Rutier Vâlcea și cei ai Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității, cu scopul de a-i familiariza pe copii cu regulile esențiale pentru siguranța lor.

Copiii au învățat cum să traverseze corect strada, să recunoască indicatoarele rutiere și să folosească centura de siguranță. Polițiștii le-au oferit și recomandări privind deplasarea cu bicicleta, trotineta sau rolele, precum și utilizarea echipamentelor de protecție.

Discuțiile au vizat și prevenirea bullyingului și a comportamentelor agresive, fiind subliniată importanța respectului reciproc.

Potrivit IPJ Vâlcea, astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, pentru formarea unor comportamente preventive încă de la cele mai fragede vârste.