FOTO: La Gușoeni lumea s-a distrat de Rusalii

În duminica de Rusalii comuna Guşoeni a fost în mare sărbătoare, marcând cea de-a IX- a ediţie a Zilei Comunei. Cei 553 ani de la prima atestare documentară a comunei Guşoeni au fost cinstiţi cum se cuvine atât de administraţia locală, cât şi de cetăţenii comunei.


Pentru că sărbătoarea este una reprezentativă, au fost invitate şi oficialităţile judeţene, care au participat, alături de primarul Nicolae Concioiu, la deschiderea oficială a evenimentului. Au răspuns invitaţiei preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Constantin Rădulescu, prefectul judeţului, Florian Marin, directorul CJPCT Vâlcea, Alin Pavelescu, parlamentarii Vasile Cocoș, Daniela Oteşanu şi Eugen Neaţă, dar şi primarii comunelor vecine Carmen Lixandru (Suteşti) şi Alexandru Uţa (Ştefăneşti).


Primarul Concioiu le-a mulţumit pentru încredere localnicilor şi i-a invitat să petreacă în stil mare, cu muzică de calitate, dans şi voie bună. Oficialităţile judeţene au felicitat administraţia locală atât pentru organizare, cât şi pentru modul devotat şi ambiţios prin care este condusă localitatea. Nu au fost uitate de administraţia locală nici cuplurile care au împlinit 50 de ani de căsătorie şi tinerii care şi-au sărbătorit majoratul. Au fost acordate diplome de merit şi cadouri, în semn de preţuire. (T.G.)