FOTO La Brezoi, muzica folk s-a împletit cu lecțiile de siguranță. Acțiuni preventive ale polițiștilor în mijlocul festivalului
În atmosfera Festivalului de Folk de la Brezoi, unde mii de iubitori ai muzicii s-au reunit în acest weekend, polițiștii vâlceni au desfășurat o amplă campanie de informare și prevenire, menită să îi ajute pe participanți să petreacă evenimentul în condiții de siguranță.
Polițiștii din cadrul Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității și Biroului Siguranță Școlară, împreună cu colegii din cadrul Poliției Orașului Brezoi, au purtat discuții directe cu participanții, au distribuit materiale informative și au oferit recomandări pentru prevenirea faptelor antisociale și adoptarea unui comportament responsabil.
Acțiunile s-au desfășurat în cadrul campaniilor naționale „Prevenirea violenței domestice prin monitorizarea electronică”, „O vară în siguranță”, „Traficul de droguri nu e combinație” și „Când martorul vorbește, bullyingul tace”.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea, în cadrul întâlnirilor cu publicul au fost abordate teme de interes precum prevenirea violenței domestice, siguranța în perioada vacanței de vară, riscurile asociate consumului și traficului de droguri, precum și rolul martorilor în combaterea fenomenului de bullying.
„Participanților le-au fost transmise recomandări privind evitarea situațiilor conflictuale, protejarea bunurilor personale, adoptarea unui comportament responsabil și sesizarea oricăror situații care pot afecta siguranța publică”, se arată în comunicatul transmis de Inspectoratul de Poliție Județean Vâlcea.
La finalul activităților, polițiștii au subliniat importanța dialogului direct cu cetățenii.
„Prin astfel de activități, continuăm să promovăm prevenirea criminalității prin dialog direct cu cetățenii, contribuind la creșterea gradului de informare și la menținerea unui climat de siguranță în comunitate”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea.

