FOTO: „Iubire și Lumină” – spectacol emoționant în Salina Ocnele Mari, între artă, emoție și lumină subterană! Constantin Rădulescu: Unul dintre locurile unice care ne fac să fim în topul celor mai frumoase destinații
Un eveniment cultural de excepție a avut loc sâmbătă, 25 aprilie 2026, la Salina Ocnele Mari, transformând unul dintre cele mai spectaculoase obiective turistice ale județului Vâlcea într-o scenă aparte de muzică, poezie și emoție artistică.
Spectacolul „Iubire și Lumină” a adus în fața publicului un moment cultural special, desfășurat într-un cadru subteran unic, unde sunetul și lumina au creat o atmosferă aparte.
Manifestarea a reunit artiști invitați și un public numeros, într-un concept artistic construit în jurul ideii de armonie, sensibilitate și redescoperire a valorilor culturale, dar și a patrimoniului local. Salina Ocnele Mari a oferit, ca de fiecare dată, un decor natural impresionant, care a amplificat emoția spectacolului și a transformat evenimentul într-o experiență memorabilă.
Dincolo de partea artistică, evenimentul a avut și o puternică dimensiune de promovare turistică, readucând în atenție una dintre cele mai importante destinații subterane din România.
Constantin Rădulescu: „Salina Ocnele Mari, pusă în valoare prin artă și emoție”
La finalul evenimentului cultural „Iubire și Lumină”, desfășurat în decorul spectaculos al Salinei Ocnele Mari, președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu, a transmis un mesaj în care a subliniat importanța promovării patrimoniului turistic al județului și rolul evenimentelor culturale în valorificarea acestuia.
„Ne-am bucurat astăzi de un eveniment cultural de excepție, desfășurat într-un loc cu totul special: Salina Ocnele Mari.
Vâlcea este cel mai frumos județ din România! Iar această bijuterie a turismului vâlcean, cu decorul său spectaculos din subteran, este unul dintre locurile unice care ne fac să fim în topul celor mai frumoase destinații.
Dincolo de spectacolul artistic deosebit, evenimentul de astăzi a fost o invitație de a redescoperi Salina Ocnele Mari, un loc de care noi, vâlcenii, suntem tare mândri.
Consiliul Județean Vâlcea a fost partener în organizarea acestui moment de înaltă ținută și cred că astfel de evenimente culturale sunt întotdeauna binevenite.
Le mulțumim artiștilor pentru recitalul de excepție și tuturor celor care au pus umărul la reușita acestei zile.
Demonstrăm încă o dată că județul nostru are un potențial turistic imens și capacitatea de a găzdui evenimente de anvergură națională.
Vă las să vă bucurați de câteva imagini care surprind magia acestei zile!”, a precizat Constantin Rădulescu, președintele Consiliului Județean Vâlcea.


