FOTO: Incendiu puternic la Măciuca într-un spa

Peste 40 de persoane s-au autoevacuat, au informat reprezentanţii ISU Vâlcea, după ce a izbucnit un puternic incendiu la spa-ul din localitatea Măciuca.

Conform ISU Vâlcea, persoanele care se aflau la fața locului nu au avut nevoie de asistență medicală. De asemenea, s-a intervenit cu două echipaje de stingere cu apă şi spumă.
“Ajunși la fața locului, pompierii au constatat ca incendiul se manifesta în bucătăria restaurantului. Din fericire, nu au fost persoane surprinse în interior. Înainte de sosirea echipajelor de intervenție, s-au autoevacuat 43 de persoane (15 personal salarial, 28 de persoane cazate). Nu a fost nevoie de ajutor medical pentru persoanele în cauza. Au fost ventilate spatiile de cazare și celelalte încăperi adiacente, urmând sa se stabilească cu exactitate care a fost cauza producerii incendiului.
Primele indicii arata ca flăcările s-ar fi declanșat în interiorul spatiilor destinate gătitului”, spun reprezentanții ISU Vâlcea.