FOTO Incendiu la o casă din Brezoi! Acoperișul locuinței, cuprins de flăcări pe o suprafață de aproximativ 100 de metri pătrați

Un incendiu a izbucnit, în urmă cu puțin timp, la o casă de locuit din orașul Brezoi, mobilizând mai multe echipaje de pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vâlcea.

Flăcările au cuprins acoperișul locuinței, pe o suprafață de aproximativ 100 de metri pătrați, existând riscul ca incendiul să se extindă și la o proprietate învecinată.

Potrivit informațiilor transmise de ISU Vâlcea, la locul intervenției au fost mobilizate forțe din cadrul Stației de Pompieri Brezoi și Detașamentului de Pompieri Râmnicu Vâlcea, cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă și o autospecială pentru transportul apei.

La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta cu flacără deschisă la nivelul acoperișului, iar situația impunea o intervenție rapidă pentru limitarea propagării focului.

„Incendiul a fost localizat la scurt timp după sosirea echipajelor la fața locului, iar pompierii militari acționează în continuare pentru lichidarea acestuia”, au transmis reprezentanții ISU Vâlcea.

Din fericire, până la acest moment nu au fost înregistrate victime. Intervenția pompierilor este în desfășurare, iar misiunea rămâne în dinamică.

Autoritățile urmează să stabilească împrejurările în care s-a produs incendiul și cauza probabilă a izbucnirii acestuia.