FOTO Incendiu în Râureni, la o gospodărie din Râmnicu Vâlcea! O anexă a fost distrusă de flăcări
Pompierii militari vâlceni au intervenit în cursul nopții pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din zona Râureni, municipiul Râmnicu Vâlcea. Flăcările au afectat acoperișul casei de locuit și au distrus o anexă gospodărească de aproximativ 150 de metri pătrați.
La fața locului au fost mobilizate echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Râmnicu Vâlcea, care au intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă.
Potrivit informațiilor transmise de pompieri, incendiul a fost lichidat în limitele găsite la sosirea echipajelor.
În urma acestuia, au ars aproximativ 6 metri pătrați din acoperișul casei de locuit, precum și o anexă gospodărească pe o suprafață de circa 150 de metri pătrați.
Cauza probabilă a incendiului este un scurtcircuit electric, conform primelor informații furnizate de pompierii militari vâlceni.
