FOTO: Incendiu de proporții la Diculești! Un bărbat cu arsuri grave a fost transportat la UPU Craiova

Pompierii militari din cadrul ISU Vâlcea au fost solicitați în această dupaamiază pentru stingerea unui incendiu produs la un lan de grâu în localitatea Diculești.

“De la incendiul de lan de grâu flăcările s-au extins la o casă de locuit și la o anexă gospodărească, motiv pentru care în sprijinul forțelor de intervenție s-au mai deplasat doua echipaje de stingere de la GI Măciuca și Detașamentul Drăgășani. Pe lângă distrugerile provocate de incendiu, două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale. Una dintre acestea a suferit arsuri la nivelul membrelor superioare si încă una cu stare lipotimică”, au precizat pompierii vâlceni.
Conform acestora, au ars : 1 casă construită din cărămidă cu acoperiș de tablă in s= 70 mp, 1 casă construită din cărămidă și acoperiș tablă în s= 40 mp., 1 anexă gospodărească – adăpost de animale construit din lemn cu învelitoare din tablă în s=m 20 mp.
Șase persoane au fost evaluate de ambulanța SAJ cu atacuri de panică și nu au dorit transport la spital.
“O persoană a fost transportată la UPU Craiova cu arsuri de 70 % pe suprafata corpului (Z. M. de 50 ani)”, au conchis pompuerii vâlceni.