FOTO Impact violent la Horezu! Biciclist din Vaideeni, transportat inconștient la spital după ce ar fi fost lovit de o mașină

Un grav accident rutier a avut loc astăzi, pe raza orașului Horezu, unde un biciclist în vârstă de 58 de ani a ajuns în stare de inconștiență la spital, după un impact cu un autoturism.

Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Vâlcea, polițiștii Formațiunii Rutiere din cadrul Poliției Orașului Horezu au intervenit la locul accidentului pentru efectuarea cercetărilor.

Din primele verificări reiese că un bărbat de 58 de ani, cetățean străin, aflat la volanul unui autoturism, nu ar fi acordat prioritate de trecere unui biciclist, au transmis reprezentanții IPJ Vâlcea.

Victima, un bărbat de 58 de ani din comuna Vaideeni, se deplasa pe o bicicletă electrică în momentul producerii accidentului. În urma impactului, acesta a suferit răni grave și a fost transportat de urgență la spital, în stare de inconștiență, pentru îngrijiri medicale de specialitate.

Șoferul implicat în accident a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ.
„Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a tuturor cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier”, au mai precizat reprezentanții Inspectoratul de Poliție Județean Vâlcea.

Accidentul a atras atenția asupra riscurilor din trafic, în special în zonele urbane aglomerate, unde bicicliștii și conducătorii auto împart aceeași infrastructură rutieră.