FOTO Glasul Mălaiei care nu se stinge! Colindul, memoria vie a Văii Lotrului
Într-o perioadă în care multe dintre tradițiile satului românesc riscă să rămână doar în fotografii și în amintirile celor mai vârstnici, la Mălaia există oameni care refuză să lase timpul să șteargă o parte importantă din identitatea comunității. Aici, colindul nu este doar un cântec de Crăciun, ci o rânduială transmisă din generație în generație.
Ceata de colindători a veteranilor și a junilor mălăieni păstrează un repertoriu vechi și o formă de colindat specifică Văii Lotrului. Despre povestea acestei cete, despre oamenii care o duc mai departe și despre ceea ce se întâmplă în Ajun ne-a vorbit profesorul Vasile Răzvan Băzărâncă, cel care coordonează ceata reprezentativă a Mălaiei din anul 2015.
O tradiție mult mai veche decât orice an de înființare
Povestea cetei nu poate fi legată de o singură dată. Obiceiul colindatului este mult mai vechi decât forma actuală de organizare a grupului.
„Pentru a răspunde corect la această întrebare trebuie făcută o distincție între vechimea obiceiului colindatului în Mălaia și forma contemporană de organizare a cetei. Nu putem spune că tradiția a fost «înființată» într-un anumit an”, explică profesorul Vasile Răzvan Băzărâncă.
În zona Țării Loviștei și a Văii Lotrului, ceata de colindători era cunoscută sub numele de „preucă”. Organizarea, repertoriul și rânduiala mersului la colindat au fost transmise de la o generație la alta.
La Mălaia au existat în trecut chiar trei-patru cete, însă numărul acestora s-a redus în timp.
„Cetele de colindători din satul Mălaia au fost și trei-patru la număr, dar natalitatea își spune cuvântul”, povestește coordonatorul cetei.
Un moment important pentru forma contemporană a grupului a fost anul 2015, când profesorul Băzărâncă, care fusese vătaf al cetei junilor, a preluat conducerea și coordonarea cetei reprezentative a satului.
Misiunea sa a depășit însă cu mult simpla organizare a grupului.
„Rolul conducătorului nu trebuie înțeles doar administrativ. El urmărește repertoriul, pregătirea tinerilor, respectarea rânduielii și păstrarea particularităților locale, dar mai mult de atât, promovarea la nivel național: concursuri, filmări și alte proiecte”, precizează profesorul Băzărâncă.
Veteranii și junii, legătura dintre generații
Numele cetei este, în sine, o definiție a misiunii sale: veteranii și junii.
Cei care au primit tradiția de la înaintași și cei care trebuie să o ducă mai departe se întâlnesc în același grup.
„Termenii «veterani» și «juni» exprimă două componente indispensabile ale patrimoniului imaterial: cei care au primit tradiția și cei care o primesc astăzi pentru a o transmite mâine”, subliniază profesorul Vasile Răzvan Băzărâncă.
În vechea rânduială, intrarea într-o ceată nu era o simplă alegere. Se ținea cont de vârstă, de relațiile dintre tineri și chiar de compatibilitatea vocilor. Ceata trebuia să sune ca un tot unitar.
Astăzi, un tânăr care intră în grup are de învățat mult mai mult decât niște versuri. Trebuie să cunoască melodia, maniera de interpretare, succesiunea colindelor, cui i se cântă anumite piese și cum trebuie să se comporte în casa gospodarului.
„Tânărul care intră astăzi în ceată trebuie să învețe mai mult decât niște versuri: repertoriul, melodia, maniera de interpretare, succesiunea colindelor, cui i se cântă anumite colinde, rânduiala mersului la colindat și comportamentul în casa gospodarului, dar mai presus de toate corectitudinea, respectul și omenia”, explică Băzărâncă.
De aceea, intrarea într-o ceată este, în viziunea sa, și o formă de inițiere culturală.
„Înseamnă să păstrăm memoria unei comunități”
Întrebat ce înseamnă pentru el păstrarea obiceiului colindatului tradițional din Mălaia, profesorul Băzărâncă răspunde simplu: „Înseamnă să păstrăm memoria unei comunități!”.
La Mălaia, colindul nu poate fi redus la câteva cântece de Crăciun. În el se întâlnesc muzica, poezia, credința, familia, ocupațiile tradiționale, memoria strămoșilor și structura comunității.
Există chiar o adevărată rânduială a colindatului. Se vorbește despre colindul de afară, cel de fereastră, colindul de intrare, colindul de masă și alte formule adaptate persoanei colindate.
„A păstra tradiția înseamnă să păstrăm un întreg sistem cultural, nu doar niște melodii”, atrage atenția coordonatorul cetei.
Bunicul îi cântă nepotului
Generații întregi au învățat colindele fără manuale și fără partituri.
Bunicul îi cânta nepotului, tatăl îi cânta fiului, iar colindătorul experimentat îl ajuta pe cel tânăr să deprindă repertoriul. Se asculta, se repeta, se greșea, se corecta și se lua totul de la capăt.
„Nu există neapărat o partitură. Nu există un manual. Există însă memoria colectivă”, spune profesorul Băzărâncă.
Tocmai această memorie a început să fie păstrată și prin proiecte de documentare, carte și înregistrări audio.
Repertoriul cetei cuprinde colinde precum „Colea-n jos pe Lotru-n jos”, „Florile dalbe”, „Cetină, Cetinăioara!”, „De-ntreabă și-ntreabă”, „De-astă seară-i seară mare”, „Cine te mai strigă”, „Subt umbră de gutuiță”, „Răsărit-a o stea frumoasă”, „Dormușul”, „Vânătorii”, „Cocoșii” și „Ziorile”.
Un element aparte îl reprezintă adaptarea repertoriului la persoana colindată.
„Pentru un vânător exista «Vânătorii». Pentru anumite ocupații existau alte colinde. Pentru preot exista o formulă specifică”, arată profesorul Vasile Răzvan Băzărâncă.
Scopul este păstrarea textului, melodiei, modului de interpretare, funcției și succesiunii tradiționale.
În Ajun, ceata merge mai întâi la cei plecați dintre noi
Una dintre cele mai puternice particularități ale tradiției din Mălaia este legată de cimitir. Înainte de a merge la gospodăriile oamenilor, colindătorii ajung la cei care nu mai sunt.
„Pentru noi, unul dintre cele mai puternice momente este cimitirul. Și aici se află particularitatea care justifică titlul: la Mălaia se colindă și morții”, mărturisește profesorul Vasile Răzvan Băzărâncă.
În tradiția locală, cei plecați dintre cei vii nu sunt considerați rupți de comunitate. Colindul îi readuce simbolic în mijlocul acesteia.
Profesorul explică faptul că, în vechea rânduială, erau colindați mai întâi tinerii morți, iar ulterior obiceiul s-a extins către ceilalți membri ai comunității trecuți la cele veșnice.
„Morții nu sunt considerați excluși din comunitate. Comunitatea îi include și după moarte”, subliniază coordonatorul cetei.
După momentul de la cimitir, colindătorii merg la casa preotului pentru binecuvântare, apoi se împart în „preuci” și pornesc către gospodării.
Nu merg să primească aplauze. Merg să vestească
Când ceata ajunge la o gospodărie, există o altă rânduială care trebuie respectată.
„Colindătorul mălăian nu se comportă ca un artist care așteaptă aplauze. El este vestitor al Nașterii Domnului”, explică profesorul Băzărâncă.
În tradiția locală, colindătorii nu strigă la poartă. Intră în curte cântând.
Poate urma „Dormușul”, colindul de fereastră, apoi colindul de intrare și, dacă familia este la masă, colindul de masă.
Pentru cei care îi primesc, venirea cetei este mai mult decât un moment artistic. Este întâlnirea cu o tradiție pe care au cunoscut-o și generațiile de dinainte.
De la Mălaia la festivalurile din țară
Tradiția mălăiană nu a rămas închisă între limitele comunei.
Ceata a participat la festivaluri și concursuri, iar repertoriul său a fost apreciat în mai multe contexte culturale.
La Festivalul de tradiții și obiceiuri de la Sighetu Marmației, rezultatele au fost deosebit de importante.
„Florile dalbe” și „Cetină, Cetinăioara!” au obținut Premiul I, iar „Cetină, Cetinăioara!” a primit și Premiul publicului. „De-ntreabă și-ntreabă” a obținut Premiul I, „De-astă seară-i seară mare” – Premiul al II-lea, iar „Cine te mai strigă?”, „Colea-n jos pe Lotru-n jos” și „Subt umbra de gutuiță” – Premiul al III-lea.
„Premiile au înnobilat ceata și au confirmat că întreg repertoriul este autentic”, afirmă profesorul Vasile Răzvan Băzărâncă.
Un alt moment important s-a consumat în anul 2022, la Mălaia, în cadrul Festivalului Colindului Vâlcean, când au fost lansate volumul „Mălaia – plai de cântec și de dor”, semnat de profesorul Băzărâncă, și CD-ul „Colea-n jos, pe Lotru-n jos”.
Cartea și înregistrarea audio au o valoare aparte pentru păstrarea memoriei locale, mai ales într-o tradiție transmisă atât de mult timp pe cale orală.
Portul popular, o altă poveste despre Mălaia
Identitatea cetei nu este exprimată doar prin cântec, ci și prin port.
Mălaia se află într-o zonă în care s-au întâlnit mai multe influențe culturale, inclusiv cea venită dinspre Mărginimea Sibiului.
„Mălaia are în lada de zestre costumul ungurenesc sau alb-negru, specific zonei Mărginimii Sibiului”, explică profesorul Băzărâncă.
În prezent, costumele populare purtate de membrii cetei aparțin fiecărui colindător. Există însă dorința de a crea, în viitor, un fond propriu de costume de sărbătoare.
„Planul urmărit este strângerea unor fonduri pentru a crea costume noi, care să fie cele de sărbătoare, iar cele vechi să fie păstrate cu grijă în lada de zestre”, precizează coordonatorul cetei.
Un mesaj pentru tinerii din Mălaia
Poate cea mai dificilă misiune este aceea de a convinge generațiile tinere să preia această tradiție.
Profesorul Băzărâncă recunoaște că lumea în care trăiesc tinerii este foarte diferită de cea a bunicilor lor. Tehnologia și rețelele sociale ocupă astăzi un loc important, însă tradiția poate rămâne vie dacă este făcută cunoscută și înțeleasă.
„Nu trebuie să le spunem doar «Trebuie să păstrați tradiția pentru că așa au făcut bunicii». Trebuie să le spunem că au primit ceva valoros și că au responsabilitatea și privilegiul de a-l duce mai departe”, consideră profesorul Vasile Răzvan Băzărâncă.
Iar mesajul său pentru tineri este unul direct: „Învățați înainte să fie prea târziu. Învățați de la bunici. Învățați de la părinți. Întrebați-i pe cei bătrâni. Înregistrați-i. Cereți-le să vă cânte”.
„Pentru că un colind nu este doar o melodie. În el există memoria unei familii, memoria unei comunități, memoria unei credințe și memoria unui loc”, adaugă acesta.
Iar dacă generațiile viitoare nu vor mai cânta, nici cele mai bune forme de arhivare nu vor putea înlocui practica vie.
„Dacă tinerii din Mălaia vor continua să cânte, tradiția va trăi. Dacă vor înceta să cânte, nici cartea, nici CD-ul, nici filmările nu vor putea înlocui complet practica vie”, avertizează coordonatorul cetei.
15 ani de activitate, marcați printr-un eveniment aniversar
Anul 2026 ar putea aduce un moment special pentru Ceata de colindători a veteranilor și a junilor mălăieni.
Se împlinesc 15 ani de activitate, în perioada 2011-2026, iar profesorul Băzărâncă își dorește ca această bornă să fie marcată printr-un eveniment dedicat oamenilor care au dus tradiția mai departe.
Planul este organizarea unei festivități cu diplome și medalii, urmată de un concert aniversar.
„Îmi doresc să creăm un moment aniversar prin care să fie sărbătoriți cei 15 ani de activitate ai Cetei de colindători a veteranilor și a junilor mălăieni”, spune profesorul Vasile Răzvan Băzărâncă.
Ar fi, de fapt, o întâlnire între generații: veteranii, junii și cei care vor veni după ei.
O tradiție care nu poate fi pusă într-o vitrină
Colindatul de ceată bărbătească practicat în România și Republica Moldova a fost înscris, în anul 2013, în Lista reprezentativă UNESCO a patrimoniului cultural imaterial al umanității.
Pentru oamenii din Mălaia, această recunoaștere înseamnă însă mai ales responsabilitate.
„Patrimoniul imaterial nu este un obiect pe care îl punem într-o vitrină. El există numai dacă este practicat, transmis, învățat și transmis din nou”, subliniază profesorul Băzărâncă.
Iar la Mălaia, această transmitere încă există.
Există veteranii care își amintesc vechile rânduieli, există junii care învață repertoriul, există cartea și CD-ul care păstrează memoria, există festivalurile și concursurile în care tradiția este prezentată mai departe.
Dar adevărata măsură a unei tradiții nu este o diplomă, o apariție la televizor sau un CD. Este ceea ce se întâmplă în Ajun.
Dacă ceata mai pornește. Dacă mai merge la cimitir. Dacă mai cântă pentru cei plecați. Dacă mai merge la casa preotului pentru binecuvântare. Dacă se mai împarte în preuci. Dacă mai intră în curțile gospodarilor cântând. Și dacă mai există tineri care vor să învețe.
La final, profesorul Băzărâncă găsește o formulare care concentrează întreaga poveste a cetei.
„Ceata de colindători a veteranilor și a junilor mălăieni este memoria vie a Văii Lotrului, în care glasul generațiilor de ieri se întâlnește cu glasul celor de astăzi, îi colindă pe cei vii și, în rânduiala aparte a Mălaiei, îi cheamă simbolic alături de comunitate și pe cei plecați dintre noi”, spune profesorul Vasile Răzvan Băzărâncă.
Nu este doar un grup de oameni care cântă colinde.Este o comunitate care, o dată pe an, își adună generațiile, își amintește morții, își colindă viii și le transmite celor care vin din urmă aceeași lecție simplă: tradiția trăiește atât timp cât există cineva care o învață, o respectă și o cântă mai departe.
La Mălaia, colindul nu este doar cântec. Este memorie. Este identitate. Este continuitate.
Gabriel Cîrjaliu