FOTO Gheorghe Smeoreanu s-a mai îndrăgostit o dată

Că evenimentul de la Biblioteca Județeană de joi, 28 decembrie, va strânge lume bună din Vâlcea nu mă îndoiam, deși vremea era urâtă, vremurile sunt tulburi și oamenii preocupați de aranjarea Revelionului.

Pe Gheorghe Smeoreanu nu credeam însă că îl voi citi, într-o noapte, din scoarță în scoarță. E adevărat că “Lumină și întuneric” este un roman care se citește “ca pe apă” și care nu are decât 150 de pagini. Dar ce pagini!
Aveam de gând să îl pun pe birou și să-l răsfoiesc, în diagonală, după 1 ianuarie. Dar l-am ascultat nu vorbind despre carte. Despre cartea sa a vorbit, firesc, foarte puțin la lansare. A vorbit despre oameni, despre istorie, despre colegi din presă, despre credință, despre iubire, despre fotografiile Mădălinei Cotar, despre soție, despre primar. Și dincolo de cuvinte simțeam ceva. Ceva care m-a făcut să cred că este bolnav și că știe că este bolnav. De aceea mai mult i-am citit cartea, poate ultima carte din acest an pe care mai pot să o citesc. Și-am descoperit că nu este bolnav, ci îndrăgostit. Numai un om îndrăgostit, poate o ultimă dată în viață, putea scrie un roman așa scurt și atât de bogat în trăiri și senzații greu traductibile, uneori doar palpabile mental, cu multă imaginație.
Când un jurnalist se îndrăgostește, scrisul său se schimbă. Când un jurnalist hârșit în relele și bunele unui județ cu o faună atât de bogată se îndrăgostește nu-și poate permite luxul să își schimbe stilul și scrisul în articole. De aceea Smeoreanu, cândva un poet de excepție al generației sale, a ales să scrie un nou roman.

Un roman care va fi reeditat cu siguranță pentru că merită lecturat și de cei care îl urăsc sau nu îl simpatizează, sau îl critică sau îl consideră cameleonic, mercantil, alunecos, comunist etc.
La urma urmei poți avea o senzație aparte când îl vezi închis într-o cușcă, fie și sentimentală, pe cel care a devorat afaceri, cariere, destine, femei, cărți, bani și iluzii.
Lumina și întunericul face parte din fiecare dintre noi. Lumina unei iubiri șterge mereu însă din păcatele noastre.
Felicitări, maestre!

Traian Guminski