FOTO Gheorghe Gîngu a fost investit primar al comunei Bujoreni
Joi, 29 iunie, de Sfinţii Petru şi Pavel, de la ora 15.00, în comuna Bujoreni a avut loc ceremonia de investire în funcţie a primarului Gheorghe Gîngu.
Acesta a câştigat alegerile în 11 iunie, când au avut loc alegeri parţiale pentru 49 de funcţii de primar rămase vacante în ţara noastră.
Gheorghe Gîngu a depus jurământul în faţa Consilului Local, a preşedintelui Consiliului Judeţean – Constantin Rădulescu şi a reprezentanţilor Prefecturii. Au fost prezenţi consilieri şi primari şi din alte localităţi, consilieri judeţeni şi alţi invitaţi.
Noul primar ales de cetăţenii din Bujoreni a vorbit pe scurt depsre proiectele administrative depuse în scurta perioadă cât a fost viceprimar cu atribuţii de primar, despre programul pe următoarea perioadă şi obiectivele pe care le are.
Un discurs mai lung, dar plin de sfaturi bune pentru Consiliul Local l-a avut preşedintele Constantin Rădulescu care a insistat pe proiecte importante pentru comunitatea limitrofă Râmnicului ce vor fi susţinute de actualul Consiliul Judeţean.
Întreaga ceremonie poate fi urmărită pe https://www.facebook.com/primariabujoreni/
Redacţia noastră îi doreşte succes primarului Gherghe Gîngu, sperăm să îşi îndeplinească obiectivele şi programul din campania electorală în comuna Bujoreni, având nevoie imperioasă de dezvoltare a infrastructurii pentru a forma o zonă atractivă investitorilor exact cum a devenit comuna Budeşti. Acesta a fost de fapt motivul pentru care l-am susţinut pe primarul social democrat atât în campania din vara trecută cât şi în cea din luna iunie a acestui an. Dorim de asemenea multă putere de muncă salariaţilor primăriei şi Consiliului Local din Bujoreni care trebuie să formeze alături de primar o echipă puternică, responsabilă şi profesionistă!
Traian Guminski