FOTO: George Simion alături de vâlceni de Ziua Imnului Naţional
Puternic legat de comunităţile vâlcene, liderul incontestabil al AUR George Simion a făcut o vizită în Râmnicu Vâlcea, după un tur de forţă care a însemnat vizite în Botoşani, Timişoara, Sibiu.
Considerat unul din politicienii de forţă ai valului naţionalist din ţara noastră, George Simion a ajuns în Râmnic în după amiaza zilei de 29 iulie, 2023, şi a cântat Imnul Naţional alături de câteva zeci de vâlceni aflaţi în scuarul Mircea cel Bătrân. Corul impresionant de amatori a fost susţinut de un profesionist. Cunoscutul virtuoz al naiului Nicolae Voiculeț, apropiat al AUR, a cântat pe scena din centrul Râmnicului, la nai, imnul naţional. Evenimentul a fost precedat de o sesiune prelungită foto deoarece mulţi din cei prezenţi au dorit să aibă o fotografie cu George Simion ca amintire.
Însoţit de membrii ai organizaţiilor locale din Vâlcea şi de mai mulţi prieteni şi susţinători, președintele Alianţei Naţionale pentru Unirea Românilor, a mers mai multe străzi din Râmnicu Vâlcea, până la locul în care s-au desfăşurat manifestările artistice dedicate marii sărbători a municipiului Râmnicu Vâlcea.
Liderul AUR a ascultat doleanțele oamenilor, a făcut poze, a acordat interviuri şi s-a fotografiat cu vâlceni.
Spre seară, la o întâlnire cu activul vâlcean al AUR, ce a avut loc în o locaţie elegantă şi frumoasă, George Simion a vorbit despre pilonii de bază ai formaţiunii sale: familia, naţiunea, credinţa şi libertatea, accentuând că în prezent libertatea are de suferit în ţara noastră.
George Simion a înnoptat la Govora Băi, o localitate intrată puternic în atenţia presei centrale în ultimele zile, după scandalul în care este implicat primarul acesteia şi fiul său, unul din magistraţii controversaţi şi cunoscuţi din ţară.
Letiţia Lazăr
Traian Guminski