FOTO A fost inaugurat locul de joacă de la blocul W – Ostroveni

Fidel promisiunii făcute de a reabilita şi monta în toate cartierele oraşului spaţii moderne destinate celor mici, primarul Mircia Gutău a inaugurat miercuri, 9 august, locul de joacă modernizat de la blocul W din Ostroveni, alături de viceprimarii Carmen Preda şi Eusebiu Veţeleanu şi în prezenţa mai multor zeci de copii.

Spaţiul este alcătuit din două amplasamente în suprafaţă totală de 290 mp, iar lucrările au constat în realizarea stratului suport pe care sunt amplasate echipamentele de joacă, păstrarea echipamentelor de joacă care se prezentau în stare bună, amplasarea de echipamente noi moderne şi împrejmuirea cu gărduleţ pentru siguranţa copiilor.


Stratul suport s-a facut prin aplicarea unui strat de granule de cauciuc, a unui strat de granule colorate în masă, a unui strat de protecţie UV, precum şi prin aplicare de membrane antivegetative şi montaj de scoarţă de pin decorativă.


La sugestia locuitorilor din cartier, primarul Mircia Gutău a dat dispoziţie ca aleea ce separă cele două amplasamente să fie restricţionată traficului rutier prin amplasarea unor stâlpişori, iar în spaţiul astfel creat să se amplaseze băncuţe, dar şi echipamente de fitness pentru locatarii blocurilor învecinate.