FOTO: Femeie lovită de autobuz pe Calea lui Traian, pe trecerea de pietoni

În dimineața zilei de 26 iunie a.c., am fost sesizați prin S.N.U.A.U 112, cu privire la faptul că, pe bulevardul Calea Lui Traian de pe raza municipiului Râmnicu Vâlcea, a avut loc un eveniment rutier.


Polițiștii Biroului Rutier au ajuns imediat la fața locului unde au constatat faptul că un autobuz de călători, condus de un bărbat de 64 de ani, din municipiu Râmnicu Vâlcea, din direcția nord către sud, pe banda I de circulație și ajuns la trecerea pentru pietoni, marcată și semnalizată corespunzător, de la intersecția cu strada Dobrogeanu Gherea, nu a acordat prioritate de trecere unei femei de 49 de ani, din municipiu Râmnicu Vâlcea, ce se afla pe marcajul pietonal și astfel ar fi lovit-o pe aceasta cu partea stângă a autobuzului, rezultând vătămarea corporală a femeii.
Conducătorul autobuzului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Pe numele bărbatului a fost întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.