FOTO Doi șoferi, depistați de polițiștii vâlceni conducând fără a avea dreptul. Dosare penale în ambele cazuri
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea au depistat, în cursul zilei de 22 iulie 2026, doi conducători auto care au fost surprinși la volan fără a avea dreptul legal de a conduce în condițiile prevăzute de lege. În ambele situații au fost întocmite dosare penale, iar cercetările continuă sub supravegherea procurorilor.
Primul caz a fost înregistrat în jurul orei 10:00, pe DN 67B, în comuna Sutești. Polițiștii Secției nr. 3 Poliție Rurală Sutești au oprit pentru control un bărbat de 33 de ani, din comuna Gușoeni, care conducea un ansamblu format dintr-un autoturism și o remorcă. Verificările au arătat că acesta deținea un permis de conducere necorespunzător categoriei din care făcea parte ansamblul de vehicule.
Cel de-al doilea caz s-a produs în jurul orei 13:00, pe strada Goranu din municipiul Râmnicu Vâlcea. Polițiștii Biroului Rutier au depistat un bărbat de 45 de ani, din comuna Mateești, care conducea un autoturism, deși nu avea dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice din România.
„În ambele situații, cercetările sunt continuate sub supravegherea unităților de parchet competente, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale care se impun”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea.
Oamenii legii atrag atenția că astfel de fapte reprezintă infracțiuni și pot avea consecințe grave. „Conducerea unui autovehicul fără a avea dreptul legal de a conduce constituie infracțiune și atrage răspunderea penală. Respectați regulile de circulație și conduceți responsabil!”, au precizat reprezentanții IPJ Vâlcea.
