FOTO: Depistaţi de jandarmii vâlceni în timp ce furau lemne

O patrulă de jandarmi din cadrul Detaşamentului 4 jandrami Bălceşti i-a depistat sâmbătă, 26 mai, în jurul orelor 20:30, pe raza comunei Făurești, în punctul Olteț, județul Vâlcea, pe numiții T.M. în vârstă de 31 de ani și L.V. în vârstă de 39 ani, ambii din comuna Laloșu, județul Vâlcea, în timp ce transportau cantitatea de 1,215 m3 material lemnos, în valoare de 170 de lei.Totodată, în urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că materialul lemnos a fost tăiat fără drept, motiv pentru care au fost aplicate 4 sancțiuni contravenționale conform Legii 171/2010, în valoare de 16.000 de lei și s-a dispus confiscarea materialului lemnos precum și a două motoferăstraie mecanice.


Duminică, 27 mai 2018, în jurul orelor 21:00, pe raza localității Bălcești, în punctul Zăvoi Gorunești, județul Vâlcea,o patrulă de jandarmi din cadrul Detaşamentului 4 jandrami Bălceşti i-a depistat numitul I.T.I. și pe numita T.A. ambii în vârstă de 17 ani, în timp ce transportau cantitatea de 2,167 m3 material lemnos în valoare de 170 de lei.Totodată, în urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că materialul lemnos a fost tăiat fără drept, motiv pentru care au fost aplicate 4 sancțiuni contravenționale conform Legii 171/2010, în valoare de 14.000 de lei și s-a dispus confiscarea materialului lemnos a unui motoferăstrău mecanic precum și a unui topor.