FOTO Control pe DN 67B la Sutești! Transport de agregate sancționat pentru nereguli în documentele fiscale

Pe DN 67B, pe raza localității Sutești, polițiștii din cadrul IPJ Vâlcea – Secția 3 Poliție Rurală Sutești au oprit în dimineața zilei de 4 iunie 2026, în jurul orei 09:00, un autovehicul care transporta agregate minerale.
La volan a fost identificat un bărbat de 56 de ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea. Verificările efectuate au indicat că operatorul economic nu a generat, pe avizul de însoțire a mărfii, codul unic de identificare a transportului de bunuri, prevăzut de legislația privind monitorizarea transporturilor rutiere cu risc fiscal.
În urma abaterii constatate, a fost aplicată o sancțiune contravențională de 40.000 de lei, în baza OUG nr. 41/2022.
Reprezentanții IPJ Vâlcea au transmis, în cadrul comunicării oficiale: „Reamintim operatorilor economici obligația respectării normelor legale privind transportul rutier de mărfuri și utilizarea sistemelor de monitorizare instituite de autorități, în vederea asigurării unui mediu concurențial corect și a combaterii evaziunii fiscale.”
Totodată, polițiștii atrag atenția că înaintea efectuării transporturilor de bunuri este necesară verificarea tuturor documentelor și a declarării corecte în sistemele electronice prevăzute de lege, respectarea acestor obligații contribuind la transparența activităților economice și la siguranța mediului de afaceri.