FOTO Constantin Rădulescu anunță: Punct final, la Mirajul Oltului!

Astăzi, 28 decembrie 2018, a fost semnată recepţia la terminarea lucrărilor pentru obiectivul de investiţii „Mirajul Oltului – Extinderea infrastructurii turistice de agrement a staţiunii Călimăneşti – Căciulata” , în valoare totală de 22.208.824,55 lei (inclusiv TVA).


Semnarea recepţiei la terminarea lucrărilor la cele două componente ale investiţiei, respectiv, Parcul acvatic cu centru de relaxare şi Parcul de agrement și sport Jiblea, permite Consiliului Judeţean Vâlcea să demareze procedurile de autorizare în vederea funcţionării acestora, chiar din primele zile ale anului 2019.


„Sunt foarte bucuros că am reuşit să finalizăm, în acest an, aşa cum ne-am propus, o investiţie foarte importantă pentru staţiunea Călimănești și, implicit, pentru judeţul Vâlcea, care va contribui la dezvoltarea zonei. Acum, după semnarea recepţiei la terminarea lucrărilor, mai avem câţiva paşi până la momentul în care primii turişti se vor putea bucura de facilităţile de agrement create aici.
Am înfiinţat, prin hotărâre de Consiliu Judeţean, Serviciul public de operare a investiției, la care s-au făcut deja primele angajări de personal, urmând ca, în cel mai scurt timp, să fie îndeplinite cerinţele legale de includere a investiţiei în patrimoniul judeţului şi de obţinere a autorizaţiilor de funcţionare impuse de lege, pentru acest domeniu de activitate.
Facem tot ce ţine de noi ca aceste demersuri să fie finalizate cât mai repede, astfel încât, turiştii să se poată bucura de toate dotările celor două parcuri de agrement, care pot fi folosite tot timpul anului.


Le multumesc tuturor celor care au contribuit la realizarea acestei investiţii”. – Constantin Rădulescu, Președinte Consiliul Județean Vâlcea.