FOTO: Comuna Popeşti are un nou punct de atracţie pentru turismul monahal

Duminică, 4 iulie, în comuna Popeşti a avut loc un eveniment excepțional: resfințirea bisericii cu hramul “Buna Vestire” si “Arhanghelul Mihail”, construită în anul 1757, în satul Urși și restaurată prin intermediul fundației Pro Patrimonio.

Restaurarea s-a făcut în perioada 2009-2021, cu contribuția voluntarilor și a specialiștilor în intervenții asupra obiectivelor de patrimoniu. Proiectul de restaurare va fi premiat în această toamnă de Uniunea Europeană, care prețuiește în acest mod 24 de realizări exemplare din 18 țări europene. Organizatorii evenimentului de resfințire a bisericii au fost preotul paroh Șerban Constantin Valeriu și primarul Aurora Măgură, iar slujba de resfințire a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Varsanufie, arhiepiscop al Râmnicului, ajutat de mai mulţi preoţi.

Au participat printre invitați Constantin Rădulescu – președinte CJ Vâlcea, Andra Bica – vicepreședinte CJ Vâlcea, deputatul Eugen Neaţă, dar și de sute de enoriași și de locuitori ai comunei Popești. Evenimentul, deosebit de impresionant, a fost colorat de multele costume naționale purtate de oamenii locului și de spiritul lor comunicativ.
Biserica cu hramul “Buna Vestire” si “Arhanghelul Mihail”, construită în anul 1757, în satul Urși din comuna Popești, Vâlcea și resfințită acum este un semn al duratei noastre în timp și o atracție de neocolit pentru cei care vor să-i înțeleagă pe vâlceni prin ceea ce au ctitorit și păstrează cu respect în județul lor. (T.G.)