FOTO: Clădirea Serviciului de Ambulanță Vâlcea va intra în renovare
Constantin Rădulescu, președintele Consiliului Județean Vâlcea a anunțat azi că este decis ca în perioada următoare să renoveze clădirea Serviciului de Ambulanță Vâlcea.
“Așa cum am anunțat în ședința CJ din 29 ianuarie 2021, chiar dacă nu se află în subordinea Consiliului Județean, Serviciul de Ambulanță Vâlcea își desfășoară activitatea într-o clădire pusă la dispoziție de instituția noastră.
Astăzi, am văzut personal toată clădirea și am dispus întocmirea unui deviz general pentru lucrări de întreținere și reparații, document ce va fi întocmit în colaborare cu colegii de la SAJ Vâlcea.
În funcție de alocările bugetare pe care le vom primi de la Guvern, vom stabili ce lucrări de reparații și întreținere vom face aici.
I-am denumit pe colegii de la Ambulanță Vâlcea “eroii noștri de fiecare zi” și îmi doresc să îi ajutăm cât putem de mult și să le creăm condiții bune pentru desfășurarea activității”, precizează Constantin Rădulescu.