FOTO Circulaţia pe Transalpina între Obârșia Lotrului şi Curpăt va rămâne deschisă și pe perioada iernii

Instituțiile Prefectului Vâlcea și Alba informează că tronsonul din Drumul Național 67 C (Transaplina) care străbate cele două județe, respectiv între km. 59+800 (Obârșia Lotrului) și km. 67+400 (Curpăt), va rămâne deschis circulației rutiere și pe perioada iernii.

Decizia a fost luată la propunerea prefectului județului Vâlcea, domnul Sebastian Fârtat, și a prefectului județului Alba, domnul Nicolae Albu, pentru a facilita accesul turiștilor și nu numai către stațiunile montane din cele două județe, în acest sens fiind semnat și un protocol între direcțiile regionale de drumuri și poduri Craiova și Cluj, în vederea menținerii acestui sector de drum în stare de viabilitate și pe perioada sezonului rece, când șoseaua Transaplina este de regulă închisă.

„Este pentru prima dată de la deschiderea acestei șosele montane, printre cele mai spectaculoase din România și cu piesaje absolut încântătoare, când Drumurile Naționale deszăpezesc și permit circulația pe timpul iernii pe un traseu destul căutat de iubitorii muntelui. Chiar dacă se va circula doar pe timpul zilei, sunt convins că turiștii vor găsi utilă această variantă de a ajunge în stațiunile montane din munții Parâng, pentru a schia sau pentru relaxare, practic drumul de la Alba Iulia sau Șebeș către Voineasa fiind cu peste 100 de kilometri mai scurt decât varianta pe Valea Oltului. Este un prim demers pe care l-am făcut pentru a dezvolta turismul din Vâlcea și pe timpul iernii și îmi exprim speranța că în următorii ani se vor găsi și soluțiile ca pe toată șoseaua Transalpina să se poată circula măcar pe timpul zilei tot timpul anului” – a transmis prefectul județului Vâlcea, Sebastian Fârtat.

Textul protocolului privind DN 67C

A avut loc întâlnirea din data de 01.09.2021, dintre reprezentanții D.R.D.P. Craiova și D.R.D.P. Cluj, pentru a stabili exact cum se va desfășura activitatea de deszăpezire, după cum urmează:
– s-a stabilit de ambele părți modificarea intervenției privind activitatea de deszăpezire fața de limitele regionalelor, și anume DRDP Craiova, prin SDN Rm. Vâlcea, va acționa pe sectorul de drum DN 67C km 61+160 – 75+200, iar DRDP Cluj, prin SDN Alba, va acționa pe sectorul de drum DN 67C km 75+200 – 79+200, deoarece între limitele de județe nu există spațiu de întoarcere a autovehiculelor.
– s-a stabilit că fiecare DRDP, pe aceste sectoare, va asigura în permanență informarea privind starea părții carosabile.
– s-a stabilit că fiecare DRDP este de acord că circulația va fi închisă pe timpul nopții în intervalul 18:00-08:00 și restricțiile de tonaj 7,5 to și de viteză 30 km/h.
– s-a stabilit de fiecare DRDP că circulația va fi restricționată, în funcție de condițiile meteorologice (ceață, ploi torențiale, furtună, ninsori, etc.) și ca urmare a unor fenomene cum sunt căderile de stânci și ebulmentele pe sectorul de drum DN 67C km 61+160 – km 79+200.
– s-a stabilit de fiecare DRDP ca pe coduri galbene, portocalii și roșii (viscol, ninsoare abundentă, etc) să nu se intervină, conform Reglementărilor tehnice “Ghid privind combaterea lunecușului și a înzăpezirii drumurilor publice” pct. 3.2.1, în cazul în care viteza vântului în timpul viscolului depășește 30 km/h, iar zăpada spulberată se depune în urma utilajelor de deszăpezire, până la încetarea viscolului.
– s-a stabilit de fiecare DRDP că în urma intervențiilor de deszăpezire pe tot sectorul menționat, drumul va fi menținut în stare de viabilitate corespunzătoare circulației în condiții de iarnă.
– s-a stabilit ca pe sectorul de DN 67C km 75+200-79+200, pe care îl va administra SDN Alba, este nevoie de 6 persoane pentru asigurarea permanenței și informare, 2 buc. utilaj multifuncțional Unimog cu lamă și RSP. 1 buc – încărcător, materiale sare – 400 to și nisip 500 to.
– s-a stabilit ca pe sectorul de DN 67C km 61+160 – 75+200, pe care îl va administra SDN Rm. Vâlcea, este nevoie de 6 persoane pentru asigurarea permanenței și informare, 4 buc de utilaj multifuncțional Unimog cu lamă și RSP, 1 buc – încărcător, materiale sare – 700 to și nisip 600 to.