FOTO Călușarii au făcut din nou spectacol în Șirineasa

De Rusalii, comuna Şirineasa a fost gazda celei de-a XI-a ediţie a Festivalului „Căluşului vâlcean”.
La manifestare au participat ansambluri de căluşari din judeţul Vâlcea: Bălceşti, Drăgoeşti, Frânceşti, Măciuca, Şirineasa, dar şi din judeţele Sibiu (Răşinari) şi Olt (Dobroteasa).


Festivalul deja tradițional debutează în fiecare an cu parada portului popular căluşăresc, a formaţiilor şi ansamblurilor participante, spectacol ce se desfăşoară de la primărie până la şcoala din centrul comunei.
La Şirineasa, căluşul este un obicei vechi practicat de Rusalii, care a fost inclus, în anul 2005, pe Lista Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanităţii UNESCO, alături de Doina şi Ceramica de Horezu. În fiecare an, în perioada Rusaliilor, adică de Pogorârea Sfântului Duh, comuna Şirineasa devine, preţ de o zi, reşedinţa căluşarilor. În deschiderea evenimentului au rostit alocuţiuni primarul localităţii Şirineasa, Ion Bebe Streinu, prefectul judeţului Florian Marin şi preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Constantin Rădulescu, care l-a felicitat pe primarul Ion Streinu pentru eforturile de a păstra vie tradiţia, prin organizarea, în fiecare an, a festivalului căluşarilor. Au fost prezenți mai mulți parlamentari și consilieri județeni. (T.G.)