FOTO Bucurii pentru copiii din centrele de plasament din partea Arhiepiscopiei Râmnicului

Copiii din centrele de plasament din cadrul DGASPC Vâlcea au susținut la Teatrul Anton Pann din Râmnicu-Vâlcea un moment artistic, cu prilejul Zilei Internaționale a Copilului.


La finalul acestuia, din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Sectorul Social Filantropic al Arhiepiscopiei Râmnicului a împărțit copiilor daruri, eveniment la care au fost prezenți consilier Silviu-Marian Dumitrașcu împreună cu părintele protoiereu Nicolae Proteasa și alţi preoți din municipiu.


„Fiecare copil trăiește momente de bucurie în această zi și, de aceea, am dorit să le fim alături la evenimentul în care ne încredințează de fapt că educația și asumarea valorilor creștine pot depăși barierele sociale. Am participat și continuăm să fim împreună și la manifestările educative, culturale și duhovnicești care se desfășoară în centre, încredințându-i de permanenta iubire a lui Dumnezeu și purtarea de grijă din partea Bisericii”, a precizat consilierul Silviu-Marian Dumitrașcu.