FOTO: Bătaie între 10 tineri în zona Shopping City Râmnicu Vâlcea!

În seara zilei de 29 Iulie 2023, după încheierea spectacolului organizat cu ocazia “Zilelor Imnului Național”, 10 adolescenți s-au luat la bătaie. Jandarmii vâlceni, prezenți la eveniment, au reușit să aplaneze conflictul, intervenția fiind rapidă, astfel încât nimeni nu a fost rănit.

“În jurul orei 23:30, jandarmii au observat un grup format din 10 persoane, în care s-a iscat o dispută ce a escaladat în acte de violență. Cu promptitudine, jandarmii au intervenit pentru a opri conflictul și a asigura siguranța participanților. Cele 10 persoane implicate în incident au fost tineri cu vârste cuprinse între 14 și 18 ani. Aceștia au fost conduși la autospeciala jandarmeriei, unde au fost legitimați, iar conform prevederilor legale, au fost sancționați contravențional, potrivit Legii nr. 61/1991 privind ordinea și liniștea publică.
Rezultatul intervenției jandarmilor a fost unul pozitiv, deoarece nicio persoană nu a fost rănită și nu au fost necesare îngrijiri medicale în urma conflictului. Recomandăm tuturor participanților la astfel de evenimente să se bucure de momente plăcute și să aibă un comportament responsabil, respectând legislația în vigoare și manifestând toleranță și respect reciproc”, au precizat jandarmii vâlceni, într-un comunicat de presă.